Temperaturi extrem de mari în Australia

Temperaturile vor atinge și 47 de grade Celsius

Incendiu
Incendiu sursa foto pixabay

Mai multe zone din Australia de Vest au fost afectate, sâmbătă, de un val de căldură „extremă”, a anunţat Institutul Naţional de Meteorologie, potrivit digi24.ro.

 Biroul de Meteorologie a emis sâmbătă o avertizare de „val de căldură extremă” pentru zonele îndepărtate Pilbara şi Gascoyne din cel mai mare stat australian

Biroul avertizeaza că temperaturile ar putea atinge 40 de grade Celsius în weekend. În oraşul minier Pilbara, Paraburdoo, situat la aproximativ 1.500 km nord de capitala statului Perth, a fost prognozată pentru sâmbătă o temperatură maximă de 47 de grade Celsius, cu mai mult de şase grade peste media maximă a lunii ianuarie, potrivit datelor meteorologilor. La ora 11:00 (03.00 GMT) erau 42,7 grade Celsius.

 În Australia, cea mai ridicată temperatură a fost înregistrată la Aeroportul Onslow din Pilbara pe 13 ianuarie 2022: 50,7 Celsius.

 Vremea caldă de sâmbătă creşte riscul de incendii de vegetaţie într-un sezon de incendii deja cu risc ridicat, în contextul fenomenului meteorologic El Nino, care este asociat de obicei cu evenimente extreme, cum ar fi incendii de vegetaţie, cicloane şi secetă. Avertismentul vine după ce sute de pompieri au luptat la începutul acestei luni cu un incendiu de tufişuri scăpat de sub control în apropiere de Perth, pe fondul temperaturilor ridicate, ceea ce a dus la evacuări. Ultimele două sezoane de incendii din Australia au fost liniştite în comparaţie cu „vară neagră” 2019-2020, cu incendii de vegetaţie care au devastat o zonă de dimensiunea Turciei şi au ucis 33 de persoane. Temperaturi extrem de scăzute în Franța