Atunci când dreapta habar n-are
Atunci când dreapta habar nu are de nimic, iese haos. Cam asta vrea să scoată în evidență și Cristian Tudor Popescu, care, invitat la Digi24, ca în fiecare săptămână, lansează un set de avertizări pentru cei de la guvernare. În opinia acestuia, peneliștii lui Orban nu ar fi înțeles foarte bine ce au de făcut, cu toate că au avantajul electoratului în momentul de față.
Un avantaj ce poate fi pierdut numaidecât, dacă nu încep să ia misiunea pe care o au în serios, fără să mai recurgă la jocuri de alba-neagra cu electoratul.
Declațiile integrale ale lui CTP:
„PSD a fost înfrânt. S-a mai întâmplat asta, în 30 de ani. PSD a fost cel mai important partid în acești 30 de ani, a fost la guvernare în 70% din acest timp. Până anul trecut nu a pierdut niciun rând de alegeri. Uneori nu a câștigat, cum s-a întâmplat în 2008 dar nici nu a pierdut. A fost întotdeauna în prima poziție politică în România.
A fost totuși învins de câteva ori, de Convenția Democratică în 1996, a fost învins de Băsescu în 2004 și 2009. De fiecare dată, ce au așteptat oamenii, după scoaterea PSD de la conducere? Ceva ce nu a înțeles „dreapta”. Nu a înțeles niciodată ce așteaptă oamenii după ce PSD a fost scos pe tușă de ei, de alegători”, a spus Cristian Tudor Popescu.
Citește și: CTP, despre cele 40 de erori ale PSD-ului
„Așteptau în primul rând cinste, așteptau ca din punct de vedere moral să fie opusul celor de la PSD”, a completat acesta
„Oamenii așteptau o guvernare cinstită. Acești liberali și USR au ajuns la putere în urma unor manifestări care nu s-au bazat pe buzunar și burtă, cum se întâmplă de obicei. Colectiv – oamenii ăia au ieșit pentru chestii profund umane. OUG 13 – au ieșit pentru că era un abuz teribil. 10 august nu a fost o manifestație pentru mărirea pensiilor și salariilor, a fost manifestarea unei idei. Cei care au votat așa – și ei au scos PSD din pâine – așteaptă din partea celor aflați acum la guvernare tot idei morale și comportament în registrul moral”, a mai spus Cristian Tudor Popescu.
Atunci când dreapta dă chix, România e compromisă.