După o baie cinstită de mineri, la protestul din Valea Jiului de ieri, senatoarei Diana Șoșoacă pare să-i fi revenit inima la loc și încrederea în sine, astfel că aruncă în spațiul public fel de fel de informații, poate s-o lipi vreuna și de electorat, la următoarele alegeri prezidențiale, cum că ea ar fi cea mai bună opțiune în acest sens – eventual. Primul pas a fost bifat ieri, în mijlocul minerilor pentru care a plâns și cărora le-a promis vitamine (da, ați citit bine), în timp ce și-a ridicat singură statuie prin metoda clasică: defăimarea celorlalți.
Întrebată de moderatorul Antena 3, Mihai Gâdea, dacă ia în calcul o viitoare candidatură la alegerile prezidențiale, Șoșoacă a apus, într-o primă instanță, că nu s-a gândit până acum la așa ceva. Nu că nu i s-ar fi cerut, ci pentru că până atunci mai este timp destul, astfel că se pot schimba multe. Mai mult decât atât, completează Șoșoacă, nici varianta suspendării lui Klaus Iohannis nu e una tocmai realistă, întrucât oricât s-ar chinui ea, va exista mereu un Parlament care nu ar permite niciodată așa ceva, iar ea se declară perfect conștientă de acest lucru.
Cu toate astea…
Potrivit acesteia, ar fi primit cereri peste cereri din partea anumitor partide și nu orice fel de partide, ci unele mari, puternice și… secrete.
„Nu, nu iau în calcul asta. Ba chiar glumesc pe seama acestei chestii care mi se cere, şi mi se cere de foarte multe partide mari. În primul rând mai sunt patru ani până la următoarele alegeri prezidenţiale. Oricât mi-aş dori eu să-l suspend pe Klaus Iohannis, în Parlament niciodată nu vor fi voturile necesare. Să fim foarte serioşi. (…) Nu am să vă spun care sunt partidele, nu-mi permit… dar am spus-o pentru că trebuie să se ştie că sunt şi partide mari care mi-au propus. Le mulţumesc foarte mult”, a spus Diana Şoşoacă, citată de DCNews.
Citește și: Șoșoacă, Iliescu, minerii și protestu’