După cozile interminabile de anul trecut, Grecia ia atitudine și face totul să aducă turiştii români înapoi în ţară. Astfel, hotelierii din Halkidiki au spus că vor să deconteze jumătate din testul PCR, sau după caz să ofere servicii suplimentare în locul banilor dați de turiști pe testele PCR, conform Mediafax.
Primul pas va fi controlul la graniţe. Iar dacă totul merge conform acestui plan, se preconizează ca la vară, turiştii români să poată trece prin vamă în maxim jumătate de oră.
Hotelierii din Grecia vor să deconteze jumătate din testul PCR sau să ofere servicii suplimentare în locul banilor
„Săptămâna viitoare, ministrul grec al Turismului, domnul Theocharis, va discuta cu noul dumneavoastră ministru despre un acord bilateral ca să vedem cum putem organiza intrarea mai uşoară la graniţe”, a declarat Grigoris Tassios, preşedintele Asociaţiei Hotelierilor din Halkidiki, potrivit AlephNews.ro.
„Putem oferi servicii extra în hotel. De exemplu, cine în plus sau servicii la spa sau la barurile de pe plajă. Şezlonguri sau umbrele. Sau putem oferi excursii”, a mai spus acesta, potrivit sursei citate anterior.
Sezonul turistic începe va în mai, concomitent cu Paştele ortodox, astfel că hotelierii speră să recupereze şi cu ajutorul turiştilor românilor o parte din pierderile de anul trecut, î contextul pandemiei. Anul trecut, hotelierii din Grecia au avut încasări de doar 20% din cât înregistraseră în 2019.
Halkidiki este destinația de top pentru români, urmați de sârbi și bulgari, care, la rândul lor preferă această locație.
Citește și: La Galați va fi mai frumos ca-n Grecia sau Maldive