Șapte persoane cercetate în dosarul privind traficul de droguri în mai multe licee din București au fost reținute.Față de alte trei persoane s-a dispus deja control judiciar. Este cel mai mare dosar care vizează elevi și studenți implicați într-o rețea care face trafic de droguri în unități de învățământ. Luni, peste 20 de persoane au fost duse la audieri la DIICOT după ce au fost efectuate 23 de percheziţii în București într-un dosar ce are ca obiect săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de droguri de mare risc și trafic de droguri de risc, potrivit digi24.ro.
Procurorii susțin că, din anul 2022, membrii grupului au vândut droguri de mare risc și de risc consumatorilor, inclusiv către elevi din licee din București.
Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti (BCCO), împreună cu procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) – Structura Centrală, au efectuat,23 de percheziţii domiciliare în municipiul Bucureşti, într-o cauză care are ca obiect săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de droguri de mare risc şi trafic de droguri de risc, potrivit unui comunicat al Poliției. Potrivit anchetatorilor, începând cu anul 2022, membrii grupării ar fi comercializat droguri de risc şi de mare risc consumatorilor, inclusiv către elevi din licee din Bucureşti. Până în prezent, la percheziții au fost descoperite diferite cantităţi de cannabis, cocaină şi ketamină, precum şi comprimate de medicamente.