Premierul Florin Cîțu a precizat, după ședința de Guvern, că în noaptea de Înviere se poate circula „liber”, fără nicio declarație, dar cu respectarea atât a celor trei măsuri care ne sunt cunoscute de mai bine de un ande zile, cât și cu respectarea unui moment deosebit, a unei nopți speciale.
„Din punctul nostru de vedere ne interesează doar respectarea regulilor: mască, distanță, dezinfectant. Modul în care se desfășoară slujbele nu intervenim. E foarte important să păstrăm aceste reguli. Am primit și de la Partiarhia României niște recomandări și le luăm în calcul. O să avem o noapte de Înviere fără probleme și le-am cerut în continuare susținerea reprezentanților cultelor în procesul de vaccinare”, a spus Florin Cîțu.
În ceea ce privește potențialele petreceri, Florin Cîțu a dat de înțeles că amatorii de astfel de petreceri se pot trezi cu controale, mizând totodată pe respectul acordat de credincioși acestei sărbători importante și limitatea la mersul la biserică.
Bisericile sunt deschise, cluburile nu
De altfel, în noaptea de Înviere doar bisericile vor fi deschise, celelalte intrând sub incidența HG cu privire la prelungirea stării de alertă, ce a fost aprobată în 8 aprilie. Potrivit acesteia, pe teritoriul României a fost prelungită starea de alertă, cu 30 de zile, începând cu data de 13 aprilie, dar și stabilite măsurile care sunt aplicate pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de Covid. Prin urmare, este prelungită circulaţia în perioada 1 mai – 2 mai, în intervalul orar 20.00 – 05.00, pentru ca oamenii să poată participa la slujba de Înviere, iar magazinele vor fi închise la ora 20.00, în Vinerea Mare, nu la ora 18.00. Şi în perioada 8 mai – 9 mai, persoanele pot circula între ora 20.00 – 05.00 pentru a participa la sărbătoarea religioasă specifică lunii Ramazan. De asemenea, această decizie prevede ca staţiunile de pe litoral să fie deschise, cu respectarea regulilor în vigoare, însă la o capacitate de maximum 70%, după modelul celor de la munte.
De asemenea, ministrul Bode a anunțat că niciun club nu va fi deschis în noaptea de Înviere, fapt pentru care, acesta i-a rugat „pe toți cetățenii care nu participă la slujbă să rămână acasă. Chiar nu vor avea ce alte activități să desfășoare alta decât participarea la slujba religioasă.”
Citește și: În noaptea de Înviere, „liber” doar pentru slujba de la biserică