Polițiștii au fost nevoiți să folosească arma din dotare pentru prinderea unui tânăr de 25 de ani, după o urmărire în trafic, în Botoșani. Incidentele au avut loc pe 20 aprilie, în jurul orei 24:00, în municipiul Dorohoi, potrivit ziare.com.
Poliţiştii de la Biroul Rutier au făcut semnal de oprire unui autoturism care circula pe o strada
Iniţial, şoferul s-a conformat, oprind autovehiculul. Dar în momentul în care poliţiştii s-au apropiat de portieră, acesta a demarat în trombă. „Poliţiştii au pornit în urmărirea acestuia, iar pe parcursul deplasării au efectuat mai multe focuri de armă atât de avertisment, cât si înspre autovehicul, reuşind prinderea sa, la aproximativ 5 kilometri de locul interceptării, în localitatea Sauceniţa.
În urma folosirii armamentului din dotare, a rezultat rănirea conducătorului auto, acesta fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale”, au transmis oficialii Poliţiei judeţene Botoşani.
Poliţiştii au găsit în interiorul autoturismului condus de bărbat 93 de butelii cu agent refrigerant, aduse din Ucraina fără documente. Poliţiştii l-au identificat pe bărbat, în persoana unui tânăr de 25 de ani, din judeţul Suceava. El a fost dus la spital, starea sa de sănătate fiind stabilă. Starea de sănătate a șoferului este stabilă. În prezent, acesta se află într-un spital din Botoșani. Poliţiştii continuă cercetările pentru infracţiunile de contrabandă calificată şi vătămare corporală din culpă. Adolescent din Vaslui, plasat sub control judiciar după ce a lovit în mai rânduri un coleg