Liz Truss, ministrul de Externe britanic, a anunțat că Republica Moldova trebuie echipată conform standardului NATO pentru a o ajuta să se protejeze împotriva unui posibil atac rusesc, informează Digi24.
Aceasta a mai spus că Alianța Nord-Atlantică a început discuțiile privind modul în care ar putea ajuta țările mai mici pentru a se putea apăra în fața agresiunii rusești.
Truss a declarat că Putin, în ciuda pierderilor imense de la începutul războiului, vrea să creeze o Rusie mai mare, iar Moldova ar fi următoarea sa țină, având în vedere că este aproape de regiunile ocupate de forțele ruse.
Maia Sandu nu renunță la aderarea Moldovei în Uniunea Europeană
Reamintim că Moldova nu este membră NATO, dar la două săptămâni de la invazia rusească asupra Ucrainei a solicitat aderarea la Uniunea Europeană.
Ministrul britanic susține că Moldova trebuie ajutată, în special în această perioadă tensionată din Flancul Estic.
„Aș dori să văd Moldova echipată conform standardului NATO. Aceasta este o discuție pe care o avem cu aliații noștri”, a precizat Liz Truss.
Întrebată dacă ar exista posibilitatea ca Rusia să devină o amenințare pentru Moldova, Truss a susținut că acest lucru este evident.
„Absolut. Adică, Putin a fost clar cu privire la ambițiile sale de a crea o Rusie mai mare. Doar pentru că încercările lui de a lua Kievul nu au avut succes nu înseamnă că a abandonat acele ambiții. Dacă Putin reușește, vor exista suferință de nedescris în toată Europa și consecințe teribile pe tot globul. Nu ne-am mai simți niciodată în siguranță”.
Ministrul de Externe britanic a cerut o majorare a cheltuielilor pentru apărare ale Marii Britanii în contextul războiului ruso-ucrainean.
Citește și articolul:Senatorul Alfred Mihai Laurențiu a fost prezent la Iași, în cadrul unei importante ședințe plenare