Un instructor pentru educație al Centrului Școlar pentru Educaţie Incluzivă „Constantin Pufan” din Drobeta Turnu Severin și un paznic al DGASPC Mehedinți au fost arestați. Ei sunt acuzați de viol și abuz sexual cu minori, potrivit stiripesurse.ro.
Cei doi bărbați, de 53, respectiv 56 de ani, au fost reținuți după care arestați preventiv pentru 30 de zile.
Aceștia sunt cercetați după ce, timp de trei ani, ar fi întreținut raporturi sexuale cu șapte minori (toți băieți). Există suspiciunea că numărul victimelor ar fi mai mare. Faptele au fost comise în afara spațiilor de lucru, în apartamentele bărbaților. Angajații au fost dați afară în urma incidentelor.
„Facem precizarea că, din informațiile noastre, există, la acest moment, un dosar penal în care se fac cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor împotriva minorilor, de către un angajat din sistemul de învățământ cu o vechime în muncă de peste 15 ani, față de care nu au fost înregistrate, anterior, plângeri disciplinare sau penale. Din comunicarea instituțională, rezultă că faptele au fost săvârșite în afara spațiului educațional. Facem precizarea că instituția noastră este total împotriva oricărei forme de încălcare a integrității psihice și fizice ale educabililor și că este parteneră a tuturor instituțiilor care sprijină educația și apărarea drepturilor copiilor.”, transmite ISJ Mehedinți
. Minorii proveneau din medii sociale defavorizate, fiind ademeniți cu sume modice de bani. Este vorba despre cinci minori plasați în centre ale DGASPC și doi minori care erau școlarizați la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă „Constantin Pufan”.