Peste 30 de migranţi din cinci ţări au fost prinşi când voiau să iasă ilegal din ţară, prin vămile Nădlac II şi Vărşand. Ei erau ascunşi într-un TIR şi o camionetă, ambii şoferi fiind cercetaţi penal, potrivit stiripesurse.ro.
La Nădlac II, în timp ce era verificată camioneta, condusă de un român, au fost găsiţi ascunşi 19 cetăţeni străini.
Şoferul transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, piese auto, pe ruta România-Franţa, a informat, miercuri, Poliţia de Frontieră Arad. „Persoanele au fost preluate şi transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Bangladesh şi Sri Lanka, solicitanţi de azil în ţara noastră”, a transmis sursa citată. La Vărşand, 12 migranţi au fost găsiţi într-un TIR condus de un bulgar. Călătorii clandestini sunt din Nepal, Pakistan şi India. Ei au intrat legal în România. În ambele cazuri, şoferii sunt cercetaţi pentru trafic de migranţi, iar cei 31 de străini ascunşi în autovehicule, pentru tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat. Zece tone de deşeuri de pe traseul Ecorutei Dunărene, colectate de voluntarii de mediu