Șefii de state şi de guverne ale ţărilor membre ale Uniunii Europene au căzut de acord marți dimineață, asupra planului prin care sunt împrumutați 750 de miliarde de euro ca răspuns la pandemia care a ucis 135.000 de oameni în Blocul Comunitar și a afectat economia pe continent, scrie politico.eu. Prezent la summitul găzduit de Bruxelles, președintele Klaus Iohannis a anunțat că România a obținut fonduri în valoare de 79,9 miliarde de euro. Între condițiile impuse pentru acordarea de granturi și împrumuturi s-a făcut referire la respectarea statului de drept.
„După discuții foarte complicate, după negocieri foarte complicate, după 4 zile și 4 nopți am obținut pentru România 79,9 miliarde de euro pentru proiectele europene. Vom folosi această sumă de 80 de miliarde pentru a reface a infrastructura, pentru a construi spitale, școli, pentru a moderniza marile sisteme publice. O parte semnificativă din acești bani vor fi folosiți pentru revigoarere economică”, a dclarat Klaus Iohannis la finalul summitului UE.
Fondul de relansare economică a UE, compus din granturi în valoare de 390 de miliarde de euro şi împrumuturi de 360 miliarde de euro, se adaugă bugetului pentru următorii şapte ani, Cadrul Financiar Multianual, de 1.074 de miliarde de euro, pentru care, de asemenea, liderii au ajuns la un acord comun. Astfel, pachetul financiar este de 1.820 de miliarde de euro.
Summitul a fost prima întâlnire fizică a liderilor UE de la impunerea izolării, în luna martie, şi a avut loc cu măsuri extraordinare de prevenire a răspândirii coronavirusului. Şefii de state şi de guverne au purtat de cele mai multe ori mască, s-au reunit în săli mari, care să permită distanţarea fizică, şi au fost nevoiţi să reducă delegaţiile la doar şase oficiali, de la 19, câţi erau de obicei.
Citește și: Vin bani de la UE? Iohannis e optimist, PSD prezintă o realitate dramatică