Utilizatorii aplicaţiei „Amiabila” pot vinde sau cumpăra un autovehicul prin intermediul platformei, din data de 19 iulie deja contractul de vânzare-cumpărare auto putând fi generat automat de către utilizatori, a anunţat Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din România (BAAR), potrivit stiripesurse.ro. Constatarea amiabilă, numită uneori și înțelegere amiabilă, este o procedură simplificată de evaluare a daunelor în cazul accidentelor minore, fără victime, și se poate realiza doar cu implicarea firmei de asigurări, fără Poliția rutieră. Procesul este convenabil pentru ambii șoferi implicați, deoarece nu mai trebuie să aștepte autoritățile pentru a stabili circumstanțele evenimentului.
„Amiabila” este disponibilă pentru telefoanele mobile cu sistem de operare IOS şi Android şi poate fi descărcată gratuit prin scanarea codul QR.
La mai puţin de zece luni de la lansarea aplicaţiei „Amiabila”, numărul utilizatorilor a ajuns la circa 100.000. Peste 16.000 au fost participanţi la trafic, implicaţi într-un accident uşor, care au utilizat aplicaţia pentru încheierea constatării amiabile de accident.
„Procesul de realizare a unui contract de vânzare-cumpărare prin intermediul „Amiabila” durează câteva minute, este intuitiv şi simplu de parcurs. Noua funcţionalitate vine în completarea celor adăugate recent, din care amintim notificările de expirare ale principalelor documente care însoţesc un autovehicul (ITP, RCA, permis, carte de identitate, rovinietă, asigurare CASCO). Toate aceste funcţionalităţi sunt puse gratuit de către BAAR la dispoziţia cetăţenilor”, a declarat Mădălin Roşu, preşedintele asociaţiei.
Avertizare de instabilitate atmosferică accentuată pentru 22 de judeţe