Un tânăr de 29 de ani, băut și drogat, a fost găsit de polițiști în timp ce dormea la volan, în mijlocul străzii din București, potrivit ziare.com.
Din cauza stării sale, a fost transportat la spital pentru colectarea de probe, în timp ce în mașina sa s-au găsit droguri.
„La data de 19 iulie a.c., în jurul orei 19:50, Brigada Rutieră a fost sesizată, prin apel SNUAU 112, cu privire la faptul că, pe o stradă din Sectorul 4 al Capitalei, un autovehicul se afla oprit în mijlocul străzii, iar la volanul acestuia se afla un bărbat, despre care existau indicii că s-ar afla sub influența substanțelor psihoactive și a băuturilor alcoolice.”, se arată în comunicatul poliției.
„Având în vedere faptul că tânărul, în vârstă de 29 de ani avea o stare psihofizică vădit afectată, a fost solicitat un echipaj medical, pentru a transporta persoana la spital, în vederea efectuării de investigații de specialitate.”, mai transmit aceștia. Odată testat cu aparatul alcooltest, acesta a arătat o valoare de 0.36 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar testarea preliminară cu aparatul DrugTest a rezultat indicii cu privire la posibila prezența în organism a substanțelor psihoactive.
De asemenea, în urma controlului efectuat în autovehicul, a fost găsită o cantitate de aproximativ 40-50 grame de substanță albă, cristalină, care s-a dovedit a fi drog.
Conducătorul autovehiculului a fost sancționat contravențional pentru conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice, precum și pentru nerespectarea obligației de a avea asupra sa permisul de conducere. De asemenea, a fost condus la o unitate medicală, în vederea recoltării de probe biologice. Când INML va emite rezultatul cu privire la prezența în organism a substanțelor interzise, vor fi dispuse măsurile legale care se impun. Documentația întocmită de polițiștii Brigăzii Rutiere a fost preluată de ofițeri din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate, în vederea continuării cercetărilor”, precizează Brigada Rutieră.
Suspectul în cazul uciderii doctoriței de la Brăila a fost prins