Liviu Dragnea

De ceva vreme, deja, fostul lider PSD Liviu Dragnea se tot chinuie să iasă din pușcărie, invocând motive dintre cele mai diverse. Ultimul de acest fel i-a adus, ca și până acum, eșecul mult dorit (de alții, firește).

Curtea de Apel București i-a respins contestația lui Liviu Dragnea

Iată că până și ultima cale de atac a lui Dragnea s-a spulberat în cele din urmă, decizia definitivă a Tribunalului București eliminându-i acestuia orice șansă de a ieși mai devreme din închisoare.

„Sunt o persoană privată de libertate şi nu privativă de libertate, aşa cum l-am auzit pe domnul procuror că a spus în faţa dumneavoastră. A doua remarcă e că am auzit că dumnealui consideră un drept fundamental al CEDO din vreo subspecie a dreptului. Asta arată a mentalitate ca a unui ministru de tristă amintire, care spunea că în România drepturile reprezintă un moft”, a declarat Dragnea, în cursul zilei de ieri.

Mai mult decât atât, Dragnea insistă că încarcerarea sa reprezintă un abuz, el continuând să creadă despre sine că poartă pecetea unui om total nevinovat, însă acuzat pe nedrept.

„Spun ce am mai spus. Am fost trimis la puşcărie total nevinovat. Pe fond, am fost trimis la închisoare de un complet nelegal. Avocatul a arătat că România e parte la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care e clară şi fără echivoc. Am fost trimis la închisoare prin nerespectarea legii şi, dacă voi fi menţinut în închisoare prin încălcare brutală a drepturilor omului, înseamnă că în România justiţia nu rezistă la presiuni politice. Sper că veţi adopta o decizie prin care să nu se menţină nerespectarea CEDO sau a legilor ţării”, declara în cursul zilei de ieri, Liviu Dragnea, la ieșirea din sala de judecată, potrivit Agerpres.

Citește și: Viorica Dăncilă: „Guvernul trebuie demis de urgență”

#News