Eugen Teodorovici

Cu toate că, în cursul zilei de astăzi, cererea lui Eugen Teodorovici a fost respinsă de Tribunalul București, acesta nu pare să-și dorească să renunțe, astfel că, conform declarațiilor acestuia, se va continua cu acțiunea civilă. Mai mult decât atât, senatorul PSD este de părere că un eventual câștig de cauză pe partea civilă va putea, în mod automat, să invalideze orice decizie luată în Congresul PSD.

„Cererea a fost respinsă ca inadmisibilă, ceea ce înţeleg că este o surpriză ca soluţie juridică pentru persoane cu studii în domeniu. Respectăm decizia, iar acţiunea civilă merge mai departe. Dacă ea va avea câştig de cauză, decizia Congresului de mâine şi toate celelalte decizii pot fi invalidate”, a declarat, pentru AGERPRES, senatorul PSD, Eugen Teodorovici.

Eugen Teodorovici: „Aici nu este vorba de Ciolacu sau de Teodorovici, ci de un principiu”

Potrivit spuselor lui Eugen Teodorovici, acțiunea întreprinsă de acesta are ca scop consolidarea statului de drept, nefiind de acord cu modificările aduse statului de partid.

„Tot actul politic are un rol extrem de important în ceea ce priveşte consolidarea statului de drept. Altfel spus tu trebuie să respecţi statutul pe care l-ai adoptat. Mai mult, legea partidelor politice menţionează că modificările aduse statutului pot produce efecte după ce tribunalul le validează”, a mai spus Eugen Teodorovici.

Citește și: Romașcanu, pus pe liber de PSD, după ce a jignit jurnaliștii

#News