Viorica Dăncilă - foto Iulia Kelt

Fostul premier și lider al social-democraților, Viorica Dăncilă a ieșit „la atac”, pe pagina de Facebook, și susține că actualul guvern trebuie demis, din cauza dezastrului economic creat în cele 9 luni de la învestire.

„Guvernul Ludovic Orban trebuie demis de urgență!

Iar votarea moțiunii PSD e soluția corectă pentru a scăpa de eșecul liberal de la Palatul Victoria, de trupa de incompetenți care a ruinat economia țării.

Guvernul Ludovic Orban trebuie demis de urgență! Iar votarea moțiunii PSD e soluția corectă pentru a scăpa de eșecul…

Publicată de Viorica Vasilica Dăncilă pe Vineri, 21 august 2020

-12%: aceasta este scăderea economică din al doilea trimestru al acestui an și cifra care-i îngroapă politic pe actualii guvernanți. Cum pot pretinde acești oameni să mai guverneze când au prăbușit economia, au scos 1 milion de români de pe piața muncii și au scăzut puterea de cumpărare a cetățenilor cu 7%? În afară de atacurile la persoană împotriva mea și de plângerea penală de înaltă trădare pentru parteneriatul strategic pe care l-am propus cu Israelul, mai rămân deci în urma PNL doar rezultatele catastrofale la guvernare.

Comparați cifrele dezastrului liberal cu cifrele guvernării PSD: creștere economică de 7% (în 2017), 4,7% (în 2018) și 4,1% (în 2019), creșterea salariului mediul net cu 53% și a punctului de pensie cu 45% în cei aproape 3 ani de guvernare PSD, reducerea șomajului la un nivel istoric (doar 3%).

Din păcate însă, toate progresele din vremea PSD au fost anulate în doar 9 luni de guvernare orbanistă. De aceea e urgent ca țara să scape de guvernarea liberală care a distrus România!”, a scris Viorica Dăncilă pe Facebook.

Citește și: Dancă: „PSD este un partid de piromani”

#News