Mihai Holban, Florin Tomoş şi Cristian Mitrică au traversat, cu costume de neopren, strâmtoarea Gibraltar, una dintre cele mai dificile zone din lume, parcurgând distanţa dintre Spania şi Maroc în 5 ore şi un minut, potrivit preşedintelui asociaţiei Ice Swimming România, Paul Georgescu, potrivit g4media.ro.
Astfel, numărul românilor care au traversat strâmtoarea dintre Europa şi Africa a ajuns la şapte, doar doi dintre ei înotând fără costum de neopren, Paul Georgescu şi Şerban Frăţilă.
Bucureşteanul Mihai Holban, avocat şi antrenor de înot, este primul român care a traversat în cadru organizat strâmtorile Bosfor, 2015, Dardanele, 2019, şi Gibraltar, 2023. Clujeanul Florin Tomoş, instructor de înot, iniţiatorul Seven Lakes România, a traversat în 2019 strâmtoarea Molakai, Hawai, parte din Ocean Seven, şi a înotat atunci 48 de kilometri. Ulterior, cei trei români i-au convins pe organizatori să traverseze canalul, deşi marea era agitată, ceea ce a îngreunat şi mai mult încercarea lor. „Ultimii doi kilometri au fost grei, mai ales ultimii 800 metri, când curenţii din Atlantic se loveau de malul stâncos al Marocului şi se deplasau spre Spania făcând şi mai grea înaintarea spre Maroc. Rareori, s-a organizat o traversare după amiază în condiţii grele”, a explicat Mitrică. Potrivit acestuia, în momentele cele mai dificile s-a gândit la Paul Georgescu pe care l-a văzut parcurgând distanţe mari şi le-a mulţumit prietenilor săi care l-au ajutat, printre care secretarul general al Federaţiei Române de Nataţie, antrenorul Matei Giurcăneanu, campionul naţional la triatlon Alex Ion, medicul lotului olimpic de caiac, Vasile Osean, şi campionul mondial la WBO, Mihai Leu.
Un bărbat s-a plimbat cu armă și cagulă prin centrul orașului Târgu Jiu