Conducerea centrală a PSD a invalidat, miercuri, lista propusă de organizația PSD Vrancea, după ce lista pentru Senat era deschisă de Marian Oprișan, pe care liderul social democraților îl consideră inoportun pentru această funcție.
„Am luat decizia ca pe listele PSD nu o să candideze nicio persoană care este trimisă în judecată. În acest moment, toți președinții de organizații fac din nou un control al listelor, ca să nu fie astfel de cazuri. Dacă cumva există vreo listă depusă, vom face adresă în urma acestei decizii și va fi modificată la birourile electorale județene.
Listele trimise de Marian Oprișan la Vrancea au fost invalidate. Se va declașa din nou procedura și deseară se va lua decizia asupra listelor de la Vrancea. Îmi mențin părerea că dl Marian Oprișan nu trebuie să candideze pentru o funcție în Parlamentul României. În opinia mea nu este oportună candidatura lui Oprișan la Senat, ci cel mai oportun este să rămână la vicepreședinte al Consiliului Județean Vrancea”, a declarat Marcel Ciolacu, într-o conferință de presă.
„Nici nu am vrut”
De partea cealaltă, Marian Oprișan a precizat că a ajuns pe lista pentru „parlamentare” din respect pentru colegii săi, nu pentru că și-a dorit acest lucru.
„Eu nici nu am vrut să mai candidez pentru scena asta, dar colegii mei, cu unanimitate m-au propus. Eu nu îmi las organizația la greu, pentru că îi respect foarte mult. Marcel Ciolacu a propus în Consiliul Politic Naţional invalidarea listelor, motivul îmi scapă. Eu, Marian Oprișan nu am probleme”, a declarat la Studioul Politic, la Digi 24.
Citește și: Firea își depune candidatura pentru Senat: „Voi lupta neobosit”