„Rolul femeii în familie și societate” a fost unul dintre subiectele principale de discuție la dezbaterea femeilor social democrate, organizată de către OFSD București. Organizația continuă o serie de întâlniri la care femei de succes, cu renume în afaceri, sănătate sau sport împărtășesc din experiența lor și fac schimb de idei pentru a îmbunătăți egalitatea de șanse între femei și bărbați, a subliniat Gabriela Firea.
Gabriela Firea: Femeile sunt puternice, remarcabile și multe dintre ele excelează în domeniile în care activează.
„Ideea că femeile sunt bune doar la treburile casnice, familiale și că nu pot fi lideri este învechită! Avem nenumărate exemple de femei care au succes în afaceri, administrație, finanțe, sănătate, activism civic sau în politică”, este mesajul transmis de către Gabriela Firea, pe pagina de Facebook.
Invitatele dezbaterii au fost medicul Carmen Orban, managerul spitalului Monza și fost director al Institutului Clinic Fundeni, Măriuca Ivan, fondatoarea Asociației Crucea Alb-Galbenă, Elisabeta Lipă, campioana olimpică la canotaj, actrița Monica Davidescu și Lorena Stoian, avocat specializat în dreptul familiei. Cu această ocazie, Gabriela Firea le-a transmis tuturor doamnelor că militează ca egalitatea de șanse între femei și bărbați să nu rămână doar la nivel de vorbe, inițiind și depunând la Parlament împreună cu președintele PSD Marcel Ciolacu un proiect de lege prin care asigură pentru femei 30% dintre locurile de pe listele de la alegerile locale și din consiliile de administrație ale companiilor de stat.
Gabriela Firea subliniază că este un pas important pentru societatea românească, în care 6 din 10 români consideră că locul unei femei este în bucătărie.
Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse pregătește măsuri pentru sprijinirea femeilor care au peste 55 de ani și nu reușesc să se mai angajeze, fiind gândite facilități pentru companiile care vor fi deschise să angajeze femei încă active și cu dorință de muncă. Ministerul Familiei se gândeste și la femeile care au mai mulți copii, la familiile numeroase. Pe modelul din alte state europene, Polonia de exemplu, ministerul lucrează la introducerea unui card de reduceri pentru aceste familii numeroase, care va putea fi folosit pentru a obține reduceri la cumpărături în marile magazine, locuri pentru distracție, restaurante sau librării. Potrivit Gabrielei Firea, au fost stabilite deja detaliile pentru introducerea în România a cardului european pentru tineret. Orice tânăr din România, cu vârsta între 14 și 35 de ani, va putea avea un Card European de Tineret care să-i ofere beneficii și reduceri așa cum au peste 6 milioane de tineri.