Scandal sângeros la o petrecere de nuntă în București. Nepotul interlopului Fane Spoitoru a ajuns la spital cu gâtul tăiat, după ce ar fi fost atacat cu un pahar spart, potrivit stiripesurse.ro.
Potrivit primelor informații, conflictul ar fi pornit după un dans lasciv. Un bărbat a fost arestat în această anchetă.
„La data de 18.10.2024, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București au pus în mișcare acțiunea penală împotriva unui inculpat (un bărbat în vârstă de 30 de ani), cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor. În baza mijloacelor de probă administrate procurorii au reținut, în esență, următoarea situație de fapt: În data de 15.10.2024, în jurul orei 22.20, aflându-se în curtea unui imobil din mun. București, sector 5, în urma unui conflict spontan izbucnit în cadrul unei petreceri la care participau numeroase persoane, inculpatul a folosit un pahar spart pentru a lovi victima în repetate rânduri, cu intenția de a-i suprima viața.
Victima, un bărbat de 29 de ani, a suferit plăgi în zona mandibulei, în zona latero-cervicală dreapta și mai multe plăgi în zona toracelui posterior, leziuni traumatice care au pus în primejdia viața victimei.
Victima a fost salvată de intervenția rapidă a unor martori, care au transportat-o la spital, unde a primit îngrijiri medicale de urgență. Inculpatul a fost reținut pentru 24 de ore, iar la data de 19.10.2024 judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului București a dispus arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.
În cauză se efectuează urmărirea penală și față de alți cinci inculpați, care au fost reținuți la datele de 17 și 18.10.2024, pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă.
Cu privire la aceștia, procurorii au stabilit că, deși au fost prezenți la petrecerea respectivă și dețineau informații care ar fi dus la identificarea inculpatului, au refuzat să le pună la dispoziția organelor de urmărire penală cu ocazia audierii lor în calitate de martori. În prezent, cei cinci inculpați sunt cercetați în stare de libertate. Cercetările sunt continuate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Direcția Generală de Poliție a Municipiului București – Serviciul Omoruri”, anunță Parchetul de pe lângă Tribunalul București.