Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR)și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție continuă operațiunea JUPITER, pentru combaterea infracțiunilor economico-financiare și a celor de natură judiciară, anunță IGPR, potrivit stiripesurse.ro.
Astfel, astăzi, polițiștii, sub supravegherea procurorilor de caz, efectuează 110 percheziții domiciliare și pun în executare 54 de mandate de aducere, în cadrul unor acțiuni operative
Scopul este tragerea la răspundere a persoanelor implicate în comiterea de fapte penale și protejarea comunității de activitățile ilegale. Activitățile sunt efectuate în cadrul unor dosare penale în care se fac cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală, contrafacere, contrabandă, înșelăciune, delapidare, abuz în serviciu, fals intelectual și uz de fals. Acțiunile urmăresc documentarea activității infracționale a persoanelor cercetate, recuperarea prejudiciilor și indisponibilizarea bunurilor obținute din săvârșirea de infracțiuni sau deținute ilegal. Persoanele depistate vor fi conduse la audieri, în vederea luării măsurilor legale în fiecare cauză. Activitățile de astăzi se desfășoară în contextul măsurilor luate la nivelul Poliției Române, pentru combaterea infracționalității de orice fel, mai transmite IGPR.