Profil de candidat – Radu Preda, pentru Senat, din partea PMP

Traseismul este un fenomen intens discutat de cetățeni, dar luat în calcul de oamenii politici pentru a nu rămâne „pe lângă” listă. Transferurile s-au făcut înaintea închiderii listelor pentru alegerile parlamentare de luna viitoare în toate direcțiile. De la Putere la Opoziție, de pe loc de rezervă la deschizător de listă. Mai mult, parlamentarii se gândesc la o oprire a acestui fenomen, dar nu acum, ci în viitorul mandat. Promisiuni, iar Hashtag News vă arată ce alte promisiuni mai fac cei care ne cer votul în 6 decembrie.

Radu Preda, de la lider al senatorilor la rezervă

Radu Preda a fost liderul de grup al social democraților în Senat. Iar trecerea acestuia pe lista de „rezerve”, e drept că pe cea pentru Cameră, a fost ca o lovitură sub centură.

„După o muncă de 14 ani în Partidul Social Democrat şi după patru ani în care am depus eforturi continue pentru a-mi face datoria cu rezultate foarte bune la Senatul României ca şi senator al PSD Dolj, echipa din care fac parte m-a propus ca şi candidat la Camera Deputaţilor pe locul 11, loc la rezerve.  Acesta este punctul culminant al unei perioade lungi, în care am muncit mult pentru echipa PSD tot timpul în linia 1, fără compromisuri şi fără jumătăţi de măsură. Astăzi (marţi, 20 octombrie n.r.), drumurile noastre se despart”, a anunțat Radu Preda pe o rețea de socializare.

Candidat la Camera Deputaţilor pe locul 11, loc la rezerve.  Acesta este punctul culminant al unei perioade lungi

Radu Preda, liderul senatorilor social democrați

Deschide lista pentru Senat, dar la PMP

Plecarea acestuia din rândurile PSD nu a însemnat și ieșirea din lumea politică. Acesta s-a orientat foarte repede și va candida tot pentru un mandat de senator, dar din partea PMP.

„Munca mea politică va continua din acest moment într-o echipă mică, dar care a deschis pentru mine o uşă mare. Voi fi candidatul PMP Dolj la Senatul României, pe locul 1.  Rămân acelaşi om pe care deja mulţi dintre voi îl cunoaşteţi şi vă aştept alături de mine! Ar mai fi multe de spus, însă consider că nu e nici locul şi nici momentul potrivit”, a mai spus Preda.

Traseism. „Rezervă” de deputat într-un partid, deschide lista pentru Senat în altă echipă

Hashtag News, oct 2020

Mărturiile unui senator detronat din PSD. Radu Preda: Am fost orb!

Gazeta de Sud, nov 2020

Finul Olguţei Vasilescu a demisionat din PSD. „Radu Preda a plecat pentru că a fost umilit în ultimul hal”

Adevărul, oct 2020

PSD In Deriva ! Trecerea Lui Radu Preda La PMP Lasa Un Gol Imens In Organizatia Dolj Si Craiova 

Jurnal de Craiova

Finul trădat de nașă

Radu Preda a fost, ani de zile, mâna dreaptă a Olguţei Vasilescu, care l-a cununat împreună cu fostul soţ. De când naşa s-a recăsătorit, însă, relaţia dintre cei doi s-ar fi răcit, susţin surse din anturajul acestora. De altfel, decizia ca Radu Preda să fie înlăturat din fruntea PSD ar fi aparţinut actualului soţ al Olguţei Vasilescu, Claudiu Manda, potrivit adevărul.ro.

„Am crezut că este şi o chestiune de imagine. Ni s-a spus că de la Bucureşti s-au impus listele, dar mie mi s-a mai spus în Biroul Judeţean că dacă Marcel Ciolacu vrea să schimbe lista, să pună pe primul loc pe cine vrea el, poate să o facă. M-am gândit că Ciolacu va suci lista, aşa cum vorbisem în biroul său, şi că Laura Vicol se va duce în altă parte, iar eu mă întorc pe primul loc”.

PMP şi Radu Preda au fost ca două şine de cale ferată

Orientarea lui Preda spre PMP a fost destul e surprinzătoare, în contextul în care intresecțiile dintre cei doi au fost în contrele publice, legate de asumarea unor subiecte.

„PMP era un partid politic cu care nu am avut nimic de-aface până atunci, nimic în comun. În viaţa mea de om politic, PMP şi Radu Preda au fost ca două şine de cale ferată. Ne-am intersectat, uneori, doar în contrele publice atunci când a fost vorba de asumarea unor subiecte. Cum a fost primul contact cu Traian Băsescu? Nu foarte bun. Băsescu, un politician redutabil, a încercat să-şi impună punctul de vedere în comisie chiar din prima zi. A întrebat dacă este cineva din partea partidului de guvernământ, nu a fost nimeni, aşa că a propus să fie picate toate proiectele PSD. Eu, ca secretar de comisie, am luat cuvântul şi i-am spus: domn preşedinte, cu tot respectul, aveţi un vot, dar noi suntem vreo şase de partea asta a mesei care susţinem partidul de guvernământ. Haideţi să votăm! S-a uitat la mine şi m-a întrebat: de unde eşti măi, copile. De la Craiova, i-am răspuns. Aha, te-a trimis Olguţa în Parlament. Am înţeles”.

Eu, ca secretar de comisie, am luat cuvântul şi i-am spus: domn preşedinte, cu tot respectul, aveţi un vot, dar noi suntem vreo şase de partea asta a mesei care susţinem partidul de guvernământ.

Radu Preda

Citește și: Profil de candidat – Dorinel Munteanu, pentru Senat, din partea PMP

#News