Membrii Consiliului ştiinţific al Parcului Naţional Munţii Măcinului (PNMM) au decis reintroducerea speciei de lup în parc şi dublarea cel puţin a suprafeţelor strict protejate, astfel încât pe circa 75% din teritoriul parcului să fie interzise activităţile umane, potrivit g4media.ro.
Potrivit directorului general al Administraţiei PNMM, Viorel Roşca, decizia de reintroducere în parc a lupului, specie protejată la nivel european, a fost luată în baza unei evaluări prezentate de specialişti români şi olandezi ai fundaţiei Rewilding Europe şi că, odată cu această specie, vor fi introduse şi exemplare de cerb carpatin şi lopătar.
”Se introduce o haită cu cinci, şase indivizi, din care obligatoriu o femelă alfa care va desemna masculul alfa. Va fi o monitorizare permanentă să vedem dacă spaţiul pe care-l asigură şi componenta faunistică de sub specia cheie, lupul, sunt suficiente. Pentru asta va trebui să aducem nu doar lupul, ci să fim atenţi şi la competitori, iar şacalul este competitorul principal. Dorinţa noastră nu e de a-l elimina, ci să-i fie inhibat instinctul de a se reproduce, astfel încât controlul să fie deţinut de lup”, a menţionat directorul Roşca.
Exemplarele de lup vor fi aduse din zona Vrancei şi vor fi monitorizate doi ani.
Vor fi amplasate garduri electrice, unde va fi nevoie, vor fi compensaţii pentru prejudiciile aduse animalelor domestice.
„Nu ne hazardăm. E un lucru de mare sensibilitate. Decizia din punct de vedere ştiinţific este ca prin aducerea în componenţa lanţului trofic a lupului se va mări gradul de stabilitate în ceea ce priveşte gradul de conservare atât în relaţia dintre specii, ci şi între tipurile de habitat care sunt ecosistemice în PNMM”, a mai spus directorul Administraţiei PNMM. Organizaţia Rewilding Europe va depune în luna martie a anului viitor pe programul Life cererea de finanţare pentru realizarea proiectului de readaptare a lupului în PNMM, specia existând în zonă până în jurul anilor 1980. Ideea reintroducerii lupului în PNMM a mai fost vehiculată şi acum 10 ani, dar până în prezent nu s-au făcut evaluări ale stării habitatelor. De mai mulţi ani, populaţia din comunităţile învecinate PNMM reclamă creşterea exemplarelor de şacal. În imediată vecinătate a Parcului sunt şase comune şi un oraş care numără în total circa 37.000 de locuitori.