Primarul Piedone are un proiect amplu pentru elevii din Sectorul 5

„Educația de azi, viitorul de mâine” - în premieră națională

Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone vrea să doteze toate școlile din sector cu echipamente IT și cablu de rețea LAN, astfel încât să fie facilitat accesul la educație al elevilor, nu doar pe perioada pandemiei, când învățământul funcționează pe trei scenarii – online, hibrid și față în față, cât și după această perioadă, fiind un proiect pe termen lung.

Astfel, Primăria Sectorului 5 va depune în cadrul Programului Operațional Competitivitate proiectul „Educația de astăzi, viitorul de mâine”, în vederea dotării tuturor unităților de învățământ din acest sector cu echipamentul necesar pentru realizarea acestui proiect amplu, unic la nivel național. De facilitățile acestui proiect vor beneficia 24.708 elevi și 1.654 cadre didactice.

În urma unei analize realizate la nivelul Sectorului 5 a reieșit că în cele 32 de unități de învățământ, 792 de săli de curs din învățământul primar, gimnazial și liceal au nevoie dotare cu cablu LAN și echipamente IT. Mai exact, pentru derularea în bune condiții a cursurilor on-line este necesară achiziția următoarelor echipamente pentru fiecare sală de clasă: tablă interactivă, sistem all in one, webcam și router wi-fi.

Prin proiectul propus, Primăria Sectorului 5 nu răspunde doar nevoii de moment de dotare a școlilor cu echipament IT pentru desfășurarea cursurilor în mediul on-line în contextul pandemiei de COVID-19, ci va răspunde și obiectivului deja stabilit în Agenda Digitală pentru România 2020, de a crește numărul de persoane care folosesc internetul cu regularitate și va atinge aspectul legat de persoanele defavorizate care folosesc internetul, având în vedere specificul grupului țintă din proiect. Valoarea investiției va fi recuperată din fonduri guvernamentale după depunerea și aprobarea cererii de finanțare

declară reprezentanții Primăriei Sectorului 5.

Potrivit Strategiei privind digitalizarea educației în România, ce se află în dezbatere publică până pe 15 februarie, „Transformarea digitală a României, în consonanță cu cea europeană, este accelerată de progresul rapid al noilor tehnologii, cum ar fi inteligența artificială, robotica, tehnologiile de tip cloud computing și blockchain. De aceea, este extrem de important ca fiecare om să investească în competențele sale digitale pe tot parcursul vieții. Educația poate beneficia de pe urma deschiderii către experiențele și proiectele concrete, a noilor instrumente și materiale de studiu, precum și a resurselor educaționale deschise (RED)”.

Educația copiilor noștri este extrem de importantă. Trebuie să le asigurăm toate condițiile pentru a putea beneficia de un învățământ de calitate. Acest proiect va veni în sprijinul generațiilor actuale, dar și în sprijinul celor care vor urma. Suntem în era tehnologiei și nu ne permitem să neglijăm educația elevilor din Sectorul 5, pentru că dreptul la educație este un drept constituțional. Indiferent dacă vorbim de cursuri online sau de cele clasice, în sălile de clasă, dotările care vor fi făcute în școli vor ajuta atât elevii, cât și profesorii

a transmis Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone

Proiectul va fi supus spre aprobare în cadrul ședinței Consiliului Local Sector 5 în data de 28 ianuarie.

Citește și: Ministrul Educației a decis reducerea numărului de elevi în clasele de liceu

#News