Procurorii DIICOT fac percheziții luni în mai multe județe ale țării, într-un dosar de trafic de migranți, în care sunt vizați 30 de suspecți, potrivit g4media.ro.
„La data de 22.01.2024 procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Arad împreună cu polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Arad și polițiștii Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea efectuează 35 de percheziții domiciliare, în județele Arad, Bihor, Brăila, Dolj și Vrancea
Este vorba despre o cauză privind săvârșirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și trafic de migranți”, se arată în informare. De asemenea, sunt puse în executare 43 de mandate de aducere, menționează DIICOT. Traficanții racolau străinii și îi cazau în orașe din apropierea frontierelor, inclusiv Oradea, până când era organizată trecerea ilegală.
Din cercetările efectuate a reieșit că, în perioada martie 2023 – ianuarie 2024, 30 de suspecți, cetățeni români și străini provenind din Siria, Afganistan, Bangladesh, Filipine, Nepal, Egipt, Turcia, Belarus, Italia și Austria, au inițiat și constituit un grup infracțional organizat,
Acesta avea drept scop traficul de migranți. Aceștia au fost racolați, în principal, din București și Timișoara, din rândul celor care dețin permise de ședere/vize de muncă, fiind adăpostiți în municipiile Timișoara, Arad și Oradea, până în momentul în care era organizată trecerea, în mod ilegal, peste frontiera de stat a României, cu destinația finală Europa de Vest”, transmite DIICOT. De la începerea anchetei, oamenii legii au depistat mai multe transporturi ilegale de migranți. Accident rutier soldat cu un deces în județul Botoşani