Marile regrete ale lui Leonard Doroftei

„Am semnat un contract făcut să mă pună in genunchi”, a spus fostul sportiv

Fostul sportiv Leonard Doroftei a vorbit, la un post de radio, despre cele mai mari recente decizii din viața acestuia, decizii care s-au dovedit a fi neinspirate sau pur și simplu lipsite de noroc. Cu toate că și-ar fi dorit să continue să activeze în box, domeniu care l-a consacrat, Doroftei susține că vorbim despre un „sistem unde unii controlau” şi că nu ar mai fi fost loc și de acesta, în ciuda succesului pe care l-a avut anterior, punând România pe harta boxului internațional.

Am vrut să fiu în box, dar nu am reușit

„Probabil greșeala vieţii mele a fost că m-am apucat de cârciumărie, domeniu pe care nu-l cunoşteam. .(…) Plecarea în Canada a fost o decizie luată în familie, cu toate că poate mi-aş fi dorit altceva. Familia a decis aşa. Am avut datoria să o urmez. Ani negri au fost în spatele deciziei şi nu m-au ajutat să-i contrazic. Dimineaţa până seara eram în prăvălie. Am încercat să lupt pentru investiţia mea, pentru spaţiul acela oferit pe 25 de ani şi unii m-au făcut cerşetor. Când un ploieştean a scris un articol prin care spunea că sunt cerşetor, atunci am simţit că e gata!”, a spus Leonard Doroftei la Gold FM.

Leonard Doroftei: „Luptam pentru ce era al meu”

A plecat în Canada, însă…

La un moment dat ar fi zis: „Gata, nu mă mai lupt. Plec!”, adăugând că, la momentul respectiv nu avea încă cetățenie canadiană, astfel că situația sa nu era una ușoară, sugerând că întoarcerea din Canada a fost un pas pe care trebuia să-l facă. „Am lăsat Canada şi am venit acasă.”, a mai spus Leonard Doroftei, în speranța că nimeni n-o să-l numească „trădător”.

Cât despre afacerea restaurantului eșuat, fostul sportiv a povestit că, încă de la început, ar fi semnat un contract deloc avantajos pentru acesta, în necunoștință de cauză.

„Eram obligat să investesc în acea locaţie. Am semnat un contract făcut să mă pună in genunchi. Nu am avut inspiraţia să consult un avocat, să mă gândesc de ce îmi dau oameni aceia un spaţiu mie”, a mai spus Leonard Doroftei.

Citește și: Loialitatea câinilor: Boncuk și-a așteptat zile întregi stăpânul în fața spitalului