Medicii de familie din județul Mureș nu au primit încă salariile din luna ianuarie. Deconturile pentru serviciile medicale pe care Casa Națională de Asigurări de Sănătate le face prin casele județene nu s-au realizat încă la medicii de familie din cauza unor probleme informatice. Lunar, deconturile se fac în primele zile din luna următoare, dar luna aceasta întârzierile au foarte mari din cauza unei modificări legislative care trebuia introdusă în programul informatic, potrivit g4media.ro.
Este vorba de prevederea prin care medicii de familie trebuie să asigure gratuit servicii medicale neasiguraților, decontate din bugetul de asigurări de sănătate.
Deși sunt aproape două luni de la intrarea în vigoare a prevederii, medicii de familie mureșeni nu au primit încă nici o solicitare din partea neasiguraților. În plus, au rămas și fără banii de salarii, precizează, președintele Patronatului Medicilor de Familie Mureș, dr. Iulia Băilă. „Suntem deosebit de dezamăgiți, ca să nu spun furioși. Drepturile bănești nu au sosit. Este vorba despre sumele alocate cabinetelor medicale în urma activității din ianuarie 2023. Au fost livrate către casele județene niște patch-uri care nu sunt compatibile și nu se pot implementa, motiv pentru care nouă nu ni s-au generat aceste deconturi. Foarte urât a fost faptul cp acest lucru, la nivel național, nu s-a comunicat. Nu este doar județul nostru, ci sunt foarte multe județe din țară (în această situație- n.r.). Comunicarea de la Centru nu a existat!”, spune medicul de familie.
Pe site-ul CNAS nu există nici un comunicat în acest sens, deși ultimul termen legal de plată este 20 a lunii. Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Mureș a început să lucreze abia marti la deconturile pentru medicii de familie din cauza întârzierilor de la Centru
. Le-a finalizat seara târziu, printr-un efort suplimentar din partea angajaților. Mai sunt niște etape de lucru, prin urmare ar mai putea dura câteva zile până să ajungă banii în conturile medicilor de familie, a precizat directorul general al CJAS Mureș, Rodica Biro. „Nu s-au făcut deconturile aferente lunii ianuarie datorită unor modificări care trebuiau făcute în programul informatic, in SIUI și Casa Națională a lucrat până vineri la aceste modificări. Noi (luni-n.r.) am început prelucrarea și în continuare, astăzi sperăm să putem da drumul la ordinele de plată și să putem să facem plata. Deci, categoric, nu se pune problema neachitării serviciilor. Acești bani trebuie să plece de la noi din Trezorerie către băncile în care medicii își au conturile și atunci asta înseamnă încă un timp, câteva zile, până intră acești bani în conturile lor”, spune Rodica Biro. Dacă nu-și achită datoriile la fisc până vineri, medicii de familie vor fi obligați să plătească penalități, mai spune președintele Patronatului Medicilor de Familie Mureș, dr. Iulia Băilă.
Incendiu de vegetație în apropierea comunei Murighiol din Delta Dunării