Droguri
Droguri sursa foto pixabay

Două persoane au fost reţinute de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) – Serviciul teritorial Constanţa pentru trafic de droguri, potrivit g4media.ro.

Una dintre acestea a introdus cocaină în ţară prin intermediul unui serviciu poştal al Marii Britanii.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa a informat joi, printr-un comunicat de presă, că poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa, împreună cu procurorii constănţeni ai DIICOT, au documentat activitatea infracţională a două persoane, în două cauze penale. Una este pentru infracţiunea de trafic de droguri de risc, cealaltă pentru trafic de droguri de mare risc şi introducere în ţară de droguri de mare risc.

„Astfel, cu privire la prima persoană, s-a reţinut faptul că ar fi deţinut şi comercializat cantităţi de drog de risc (canabis), pentru 1.000 de lei. Din cercetările efectuate cu privire la cea de-a doua persoană (cu cetăţenie străină) a reieşit faptul că, în luna februarie 2024, prin intermediul unui serviciu poştal al Marii Britanii, ar fi introdus în ţară aproximativ 14 grame de cocaină (drog de mare risc). Acesta a fost prins în flagrant delict, la data de 21 februarie 2024, în timp ce ar fi ridicat pachetul conţinând substanţa interzisă”, reiese din comunicat.

În urma unei percheziţii domiciliare, au fost descoperite şi ridicate zece telefoane mobile, mai multe mijloace de stocare a datelor, precum şi alte mijloace de probă.

„La datele de 21 şi 22 februarie 2024, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Constanţa au dispus reţinerea, pentru 24 de ore, a celor două persoane. De asemenea, a fost sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Constanţa, cu propunerea de arestare preventivă a acestora, pentru 30 de zile”, a mai informat IPJ Constanţa. Activitatea a beneficiat de suportul Direcţiei Operaţiuni Speciale din Poliţia Română şi de sprijinul poliţiştilor Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Cluj-Napoca, ai Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Hunedoara, precum şi al jandarmilor Grupării de Jandarmi Mobile „Tomis” Constanţa. 2,5 milioane de români vor beneficia de carduri pentru alimente