Gabriela Firea, primarul Capitalei, îi avertizează pe cei care s-au înghesuit, sâmbătă, în parcuri și la grătare că ar putea decide închiderea parcurilor, pentru că cetățenii nu respectă recomandările autorităților de a păstra distanța socială. 

Gabriela Firea, mesaj dur pentru români

„Aceasta nu este izolare! Aceasta nu este prevenție! Nu așa vă feriți de coronavirusul de tip nou! Nu așa contribuiți la limitarea răspândirii acestui virus fatal pentru persoanele în vârstă și pentru cele cu afecțiuni cronice severe: oncologice, cardiologice, renale, diabetice etc.

O scurtă plimbare în cel mai apropiat parc, la distanță socială, de siguranță față ce ceilalți trecători, este de acceptat și de înțeles.
Dar nu grupurile, grătarele, aglomerările de la locurile de joacă sau de lângă mobilierul urban din parcuri.

Toată lumea declară ca medicii sunt eroi și că trebuie să-i ajutăm. Cum îi sprijinim? Ignorând sfaturile lor? Stând aproape de foarte multă lume despre care nu știm dacă a avut sau nu vreun contact cu o persoana îmbolnăvită de COVID 19? Oprim activități economice, cu riscuri imense pentru întreaga țară, dar stăm unii lângă alții în parc? Respirând de aproape același aer, posibil contaminat, de către una sau mai multe persoane?

Edilul ia în calcul închiderea parcurilor

Virusul de tip nou rezistă în aer 30 de minute (chiar ore) și circa 4 zile pe suprafețe. Se transmite de la 4,5 m distanță de persoana infectată, deci este extrem de simplu să ne infectam accidental. Dar măcar să facem tot ceea ce ține de noi, ca persoane, pentru protecția noastră, a familiilor noastre, a prietenilor, colegilor, vecinilor noștri. Pentru orașul nostru. Pentru țara noastră. Repet, aceasta nu este izolare și prevenție.

Citește și Parcurile, luate cu asalt de români. Piedone, rugăminte: Nu merită, dragii mei

Daca închideau autoritățile centrale sau locale parcurile, pentru protecția populației, sigur ar fi fost reacții publice negative.
Dar, văzând ce se întâmplă, sunteți de acord să luăm măsuri mai ferme, constatând ca sunt mulți cei care încalcă izolarea?
Una ar fi închiderea temporară a parcurilor pentru a evita astfel de situații.”, a scris Gabriela Firea pe pagina sa de Facebook. 

#NEWS