Mulți așteptă sezonul reducerilor pentru a face o mică economie la buget. Dar tot atât de mulți sunt cei care au realizat că în loc de reducere și-au luat „țeapă”, prețul până la care se făcea așa zisa reducere era cu mult mai mare decât prețul la care era acel obiect în urmă cu ceva vreme. Însă aceste vremuri pot deveni istorie, căci potrivit Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, magazinele vor fi obligate să afișeze acest preț, potrivit unui proiect de act normativ aflat în dezbatere.
Proiectul introduce un articol nou în HG nr. 947/2000 privind modalitatea de indicare a preţurilor produselor oferite consumatorilor spre vânzare privind informațiile pentru consumatori legate de reducerile de preț.
Reduceri reale
Proiectul prevede introducerea în lege a următorului articol: „Orice notificare de reducere a prețului indică prețul anterior aplicat de comerciant pentru o perioadă determinată, înainte de aplicarea reducerii de preț. Prețul anterior reprezintă cel mai scăzut preț practicat de comerciant în perioada ultimelor 30 de zile înainte de data aplicării reducerii de preț.
În cazul bunurilor susceptibile a se deteriora sau a se perima rapid (în special alimentele), prețul anterior reprezintă cel mai scăzut preț practicat de comerciant în perioada ultimelor 10 zile înainte de data aplicării reducerii de preț”, se arată în comunicatul ANPC.
În cazul ȋn care produsul a fost prezent pe piață mai puțin de 30 de zile, „prețul anterior reprezintă cel mai mic preț practicat de comerciant de la data punerii produsului pe piata, înainte de data aplicării reducerii de preț. Dacă reducerea de preț este majorată treptat în perioada ultimelor 30 de zile, prețul anterior este considerat prețul fără reducere înainte de prima aplicare a reducerii de preț”, mai apare în noul proiect.
Prezenta reglementare propusă de ANPC trebuie să intre în vigoare la data de 28 noiembrie 2021 și ar urma să se aplice efectiv începând cu data de 28 mai 2022.
Citește și: Paralela 45: noi curse charter spre destinații exotice