Actrița Tania Popa a făcut mai multe declarații emoționante la emisiunea „La Măruță” despre viața ei. Acesta a precizat că încă de la o vârstă fragedă a cunoscut holurile spitalelor, fiind internată cu lunile din cauza problemelor de sănătate.
Tania Popa, în vârstă de 49 de ani, a spus că toate greutățile în viață au făcut-o mai puternică.
De asemenea, aceasta a afirmat că a fost un copil independent, care nu avea nevoie de nimic. Problemele au început să apară înainte de a împlini un an de viață.
„Ai mei cred că nici nu știau în ce clasă sunt”
„La 9 luni, nașul meu, care avea 2 metri, m-a scăpat. A fost prima mea comoție cerebrală. Mama spunea că s-a auzit ca o vază care s-a spart pe ciment. Și la 3 ani am căzut într-o pădure, pe un cuib de viespi. M-au ciupit și am stat în comă 3 luni. Nu exista milimetru pe corpul meu fără rană”, a spus Tania Popa, potrivit Libertatea.
De asemenea, aceasta a mai spus că mulți ani nu a știut cum să își controleze stresul, iar toată furia și-o descărca pe mama ei.
„Am regretat că m-am certat foarte urât cu mama, să țip până când să-i fie frică să mai scoată un cuvânt, să dau cu cuțitul în masă lângă ea, chiar dacă nu era vinovată”, a mai spus actrița în emisiunea de pe Pro TV.
Totodată, Tania Popa a vorbit și despre moartea tatălui ei, cel mai trist moment din viața actriței. Acesta a mărturisit că el a băut din greșeală antigel din cauză că a fost daltonist nu a putut să vadă culoarea lichidului.
„Tatăl meu atlet, sportiv, cu un corp de invidiat s-a otrăvit din greșeală. Era daltonic și a băut o gură de antigel și s-a culcat. Asta a fost greșeala. El când s-a trezit era prea târziu. A amețit și s-a stins. Eu eram la Tulcea, eram căsătorită. M-am prelins pe perete, am început să urlu. Mi-aș fi dorit să mă vadă actriță. El a fost în culmea fericirii când am trimis acasă revista cu premiul de debut de la Cenaclul Flacăra”, a conchis actrița Tania Popa.