Medicul Mihai Craiu răspunde la o serie de întrebări pe care și le pune oricare, chit că e părinte sau nu. Izolarea la domiciliu exclude, din start, expunerea la soare. Și nu vorbim aici de vacanțele la mare sau la munte, ci la porția de soare zilnică.

Dar, problema se pune când locuiești în semi-întuneric și mai vine și pandemia peste tine. Când nu te lupți doar cu teama de virus, ci și cu punctele cardinale. Un exemplu: eu stau pe Nord, am soare undeva între 6 și 7 dimineața și asta doar pe perioada verii. În rest, sunt mulțumită de bezna mea și de faptul că-mi intră lumina doar pe vizor. Ca mine, mulți. Și cu copii, și fără. Dar, până la urmă, un deficit de vitamine nu e tocmai binevenit, mai ales pe vreme de pandemie.

Și aici ne explică Mihai Craiu:

”Aceste câteva săptămâni, cu siguranță nu au schimbat nimic major în starea imunității copiilor. Deficit de vitamina D poate apărea numai după ce este o perioadă foarte lungă de stat în casă fără expunere de niciun fel la soare și în cazul unor diete foarte carențat. Cadrul legal nu exclude câteva minute de ieșit din casă în jurul locuinței. Cred că nu există acest risc ca cei mici sa fi dezvoltat deficit de vitamina D”.

Lăsând vitaminele și copiii, o altă problemă este nesiguranța. Mă doare în gât, tușesc, uneori strănut. Dacă înainte aceste simptome erau lesne de trecut cu vederea, coronavirusul ne-a cam transformat în ipohondri.

”Nu toate semnele cu strănut, tuse înseamnă o infecție. Trebuie să învățăm că nu întotdeauna antibioticul e o soluție. Este un moment în care învățăm să privim altfel sănătatea”.

Citește și: Până la Dumnezeu, ne infectează IPS Pimen

#News