Rareș Bogdan e anticurent. Știm asta și nu de acum. Dacă înainte critica plecarea românilor la cules de sparanghel, iată că acum a venit momentul să-i ia apărarea lui Adrian Streinu-Cercel. Rareș Bogdan îl place pe acesta, după cum a declarat aseară la o emisiune TV prezentată de către Victor Ciutacu. În opinia liberalului rebel, oameni ca Streinu-Cercel trebuiesc apreciați la justa lor valoare, nu arși pe rug, întrucât Streinu-Cercel n-ar fi tocmai un nimeni pe la „Matei Balș”.
Rareș Bogdan: „Astfel de oameni trebuie apreciați”
”Mie îmi place Adrian Streinu-Cercel. Astfel de oameni trebuie apreciați. Ce a făcut el la Institutul ”Matei Balș” nu diferă cu nimic de ce este la Viena sau în altă parte.”, a declarat Rareș Bogdan.
Nu știu exact ce fel de țigări fumează Rareș Bogdan, însă cel mai probabil nu unele de prea mare calitate. Nu-i va contesta nimeni, niciodată lui Adrian Streinu-Cercel meritele, însă de data asta, haideți să recunoaștem că a cam dat-o în bară, astfel că susținerea unui astfel de om nu te face cu mult diferit de acesta și de modul acestuia de gândire.
Reamintesc că în cursul zilei de ieri, președintele Klaus Iohannis a condamnat proiectul „Vacanța Mare”, pe care Streinu-Cercel l-a pus la punct de capul lui, fără să aibă aprobarea autorităților, băgând spaima în populația de peste 65 ani.
„În niciun caz măsurile de relaxare nu vor fi anunțate de cineva care vrea să se reprofileze politic. Am avut un exemplu de așa NU de la un institut bine cotat, care spune ce trebuie să facem. Așa nu se poate. Lucrurile se vor întâmpla după cum spun autoritățile.
E o propunere aberantă carantinarea persoanelor vârstnice. Așa ceva nu se va întampla. E inacceptabil. Noi traim într-o societate liberă. NU venim cu așa măsuri totalitare. Persoanelor în vârstă le spun clar: stați liniștiți. Nimeni nu vine să vă propună lucruri inumane.”, a spus Iohannis.
Citește și: Iohannis, vehement: „NU venim cu așa măsuri totalitare”