Gazetarul Cristian Tudor Popescu (pe scurt „CTP”) a luat-o în primire pe Ioana Mihăilă, noul ministru al Sănătății, urmașa de baza a fostului ministru, Vlad Voiculescu. Dacă până acum, publicistul nu a vorbit foarte mult despre prestația acesteia în calitate de secretar de stat în cadrul Ministerului Sănătății, odată cu punerea acesteia în funcție, CTP s-a simțit dator „să-i facă botezul”, analizând-o așa cum știe el mai bine: cu sânge și ironie.
CTP: „Dna Ioana Mihăilă, noul ministru al Sănătății, a ținut să se prezinte ca un soi de preoteasă a templului Vlad Voiculescu”
Astfel, potrivit lui CTP, Ioana Mihăilă l-ar elogia un pic cam mult pe fostul ministru Voiculescu, „evocându-l și invocându-l cam o data la 1 minut și jumătate, până la poezia exprimării „Cabinetul Vlad Voiculescu”, ca și cum ar fi fost prim-ministru. Foarte frumos. Să vedem ce slujbe o să oficieze dna doctor în această calitate cvasireligioasă, căci pe cele de înmormântare le oficiază BOR”, a scris CTP pentru REPUBLICA.RO.
Ioana Mihăilă, noul ministru al Sănătății, pare într-adevăr să-și dorească să continue ceea ce a început Vald Voiculescu, cu toate că nimeni nu știe exact ce a început Vald Voiculescu. Poate pentru că nu a apucat să termine? Ocazie dată acum acesteia, prin „predare-primire”.
„Nu pot să spun că voi șterge cu buretele aspirațiile comune pe care le-am avut împreună cu Vlad Voiculescu, dar perioada care urmează este cu Ioana Mihăilă la Ministerul Sănătății, iar mandatul este al meu”, a declarat noul ministru, sugerând că nu are de gând să nege trecutul, însă că încerca o abordare proprie.
Ioana Mihăilă și-a depus jurământul în cursul zilei de ieri, după ce a fost propusă și votată în unanimitate de USR PLUS, ulterior acceptată de premierul Florin Cîțu și de președintele Klaus Iohannis.
Citește și: Vaccinarea cu Johnson&Johnson, de săptămâna viitoare