Doi bărbaţi din Ucraina și Republica Moldova sunt cercetaţi pentru că au încercat să scoată ilegal din ţară nouăsprezece cetăţeni străini, anunță Poliția de Frontieră. Aceștia au încercat să scoată ilegal din țară 19 cetățeni din mai multe țări din Asia și Africa, potrivit g4media.ro.
Poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Arad, în cooperare cu poliţişti de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timiş, au depistat, în cadrul unei acţiuni desfăşurate pe linia prevenirii şi combaterii migraţiei ilegale, pe o comunicaţie din municipiul Arad, 19 cetăţeni străini care intenţionau să iasă ilegal din ţară
. „În data de 20.04.2024, acţionând în baza analizei de risc, lucrători din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timiş au supravegheat o locaţie de pe raza judeţului Timiş, unde sunt cazate persoane de origine afro-asiatică. Astfel, în jurul orei 20:00, a fost observat un grup care s-a îmbarcat în două autovehicule înmatriculate în Polonia, deplasându-se spre municipiul Arad. Poliţiştii de frontieră au urmărit cele două mijloace de transport, iar pe raza municipiului Arad, în apropierea frontierei de stat, a fost organizat un flagrant, în cooperare cu lucrători din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Arad, cele două mijloace de transport fiind oprite în trafic.
Astfel, au fost identificate în cele două autoturisme 19 persoane din Somalia, Nepal, Şiria, Bangladesh şi Egipt, intrate legal în România şi doi transportatori, un cetăţean ucrainean şi un cetăţean cu dublă cetăţenie, R. Moldova şi Bulgaria”, relatează Poliția de Frontieră.
În cadrul cercetărilor s-a constatat faptul că cei doi şoferi au preluat cetăţenii străini de la centrul de cazare din judeţul Timiş cu scopul de a-i trece ilegal frontiera în Ungaria. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de migranţi pentru şoferi şi tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetăţenii depistaţi în mijloacele de transport, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile ce se impun. O sală de jocuri din Giurgiu a ars integral