Necazurile lui Liviu Dragnea par să nu se mai termine. Și sincer, nu obișnuiesc să mă bucur de răul altora, însă de răul lui Dragnea, permiteți-mi să mă bucur. Nu de alta, însă atât amar de vreme, binele lui a însemnat automat răul altora. Ca atunci când a decis, de la sine putere, că insula Belina nu mai aparține Statului, ci devine un soi de prelungire a grădinii lui din spatele casei. Sau când își ruga servitorii să-i fugărească pe localinicii obișnuiți să pescuiască pe brațul Pavel. Și multe alte întâmplări, mai mult sau mai puțin oficiale.
Caz în care nu vă amintiți, prin 2013, CJ Teleorman decidea prin Liviu Dragnea faptul că Belina nu mai e a Statului Român, ci a CJ Teleorman, de unde era mutată direct în proprietatea Tel Drum. Probabil cea mai cunoscută metodă de furt: o iau de-aici, o mut dincolo, ca mâine să-i schimb iar locul, până-și pierde urma de tot.
În dosarul „Belina” este anchetată inclusiv aproape prim-ministrul Sevil Shhaideh.
Uite că se întoarce roata, și c-o mare bucurie în suflet, Ludovic Orban ne anunță că Dragnea a rămas „insulă-less”
„Oh, Belina! Am o veste bună să vă dau. După o lungă perioadă în care insula Belina și brațul Pavel au rătăcit prin mâinile prietenilor din Teleorman ai PSD și ai lui Dragnea, azi insula va reveni în administrarea statului.
Astăzi se semnează procesul verbal de preluare de către Apele Române a insulei Belina și a brațului Pavel. Preluarea, pentru că a apărut o întârziere față de planul pe care l-am avut, se va face fără contractele pe care le încheiase Consiliul Județean, adică beneficiarul Tel Drum. Preluarea va fi curată.
Trebuie văzut tot ce s-a construit în mod ilegal în insula Belina și trebuie dispuse toate măsurile necesare. Ministerul Mediului va trebui să vină cu o Hotărâre de Guvern în care să reglementăm toate aspectele legate de modul de administrare a insulei Belina și a brațului Pavel.
Așteptăm Hotărârea de Guvern cu celeritate, astfel încât să încheiem acest episod trist prin care baronii roșii au încercat să transforme în moșie proprie proprietăți ale statului”, a afirmat Ludovic Orban.
Citește și: Pilotul lui Dragnea l-a dat de gol pe acesta în Dosarul Belina