Alunecare uriașă de teren, în această dimineață, în județul Suceava, chiar sub ochii locuitorilor din zonă. Mai multe mașini au oprit la timp, pentru a evita o eventuală tragedie. Între localitățile Crucea și Broșteni, drumul este închis din cauza pietrelor căzute pe asfalt.
În zonă au mai avut loc alunecări de teren, ultima chiar anul trecut în vară, potrivit digi24.ro.
Potrivit lui Alin Șerbănescu, purtătorul de cuvânt al CNAIR, este deja acest contract, ar trebui să se finalizeze până în septembrie anul acesta.
Având în vedere că permanent apar noi alunecări, este posibil ca acest contract să dureze mai mult, a mai declarat Alin Șerbănescu
„Zona este semnalizată, sectorul de drum este închis. Se iau măsuri, costructorul este deja acolo. Au început să degajeze și au reușit să degajeze o parte din drum. Este o zonă instabilă, montană, iar ca urmare a ploilor din ultima vreme această cantitate de apă dislocă bucăți de pământ cât și cantități de piatră. În zona respectivă se va contrui inclusiv o copertină pentru că ce vine de pe versant să nu afecteze drumul, să nu treacă de acea copertină”, a declarat acesta.
Cod galben de furtuni, vijelii și grindină pentru 15 județe