Locomotiva unui tren de marfă a luat foc, luni dimineaţă, pompierii din Dâmboviţa intervenind pentru stingerea flăcărilor. Potrivit primelor date, focul a pornit la camera motoarelor, nefiind victime, potrivit g4media.ro.
Intervenţia are loc la un tren aflat în zona localităţii Tărtăşeşti, anunţă ISU Dâmboviţa.
„La momentul sosirii echipajelor de intervenţie, incendiul se manifesta în camera motoarelor. Focul a fost localizat rapid de pompieri şi se acţionează pentru lichidarea acestuia”, anunţă pompierii. La faţa locului acţionează pompierii de la Garda Răcari cu o autospecială de stingere şi o ambulanţă SMURD, Detaşamentul Titu cu o autospecială de stingere şi o autospecială pentru descarcerare. Potrivit primelor date, nu au fost identificate victime ale incendiului. La finalul lunii aprilie, alte două incendii au avut loc la locomotive, unul în stația CF Crivina, între București și Ploiești, al doilea la câteva zile distanță, la o locomotivă care tracta 22 de vagoane cu motorină, în apropiere de gara Oradea. Și la începutul lunii mai, un alt incendiu a avut loc la locomotiva unui tren de marfă încărcat cu propilenă, în Gara Piatra Olt. Programul „Litoralul pentru toţi”, lansat azi