Romsilva a publicat miercuri imagini superbe cu covorul alb de narcise din Poiana Narciselor din Parcul Naţional Munţii Rodnei, care este întrerupt doar din loc în loc de alte flori ale perioadei, potrivit ziare.com.
”Pentru iubitorii de natură care vor să ştie în ce stadiu de înflorire sunt narcisele din Poiana Narciselor din Parcul Naţional Munţii Rodnei, vă informăm că arată precum în pozele de mai jos şi că vă aşteaptă şi în această săptămână. Imaginile au fost furnizate de colegii noştri de la Romsilva – Parcul Național Muntii Rodnei”, au transmis, miercuri, reprezentanţii Romsilva, într-o postare pe pagina oficială de Facebook.
Potrivit specialiştilor, atunci când înfloresc, în lunile mai – iunie, narcisele din poiana de pe Valea Vinului, situată pe versantul de est al muntelui Saca oferă o imagine de senzaţie. Ele se transforma ”într-un covor alb de narcise care este întrerupt din loc în loc de flori de arginţică, genţiană, ceapa ciorii şi brânduşe de primăvară”.
Narcisele înfloresc în această perioadă, intervalul optim de vizitare a rezervaţiei, care se întinde pe 8 hectare, fiind în a doua jumătate a lunii acesteia, însă narcise înflorite pot fi găsite şi în iunie.
”Rugăm turiştii care ajung în poiana de pe Valea Vinului, să nu culeagă florile şi să păstreze un comportament civilizat faţă de natură. Le dorim să se bucure de peisajul inedit, să facă fotografii şi să poposească pentru a admira zona şi pentru a se reconecta la natură. Purtaţi mireasma lor în gând şi imaginea în suflet. Vă rugăm înainte de a vă porni la drum să vă informaţi asupra stării vremii, să folosiţi o ţinută adecvată pentru drumeţie”, au mai transmis reprezentanţii Romsilva. Aceştia avertizează că, din cauza ploilor abundente din ultimul timp o parte din traseu va fi „cu noroi”. În fiecare an, jandarmii avertizează și turiștii și localnicii care vizitează Poiana cu Narcise să nu rupă sau să scoată din pământ cu tot cu rădăcină florile întrucât sunt protejate de lege Poiana Narciselor de pe muntele Saca este o arie protejată situată la o altitudine de 1.600 de metri și care se întinde pe 5 hectare. La ea se poate ajunge din localitatea Valea Vinului.Avertizare de ploi torențiale pentru jumătate de țară