Cu toate că scandalul provocat de fotbalistul Cristiano Ronaldo are cel puțin o săptămână, iată că astăzi el a fost resuscitat de sponsori, cei care au cerut UEFA să ia măsuri, după ce sportivul a îndepărtat, în mod teatral, două sticle cu Coca Cola de pe masă, în timpul unei conferințe de presă. Scandalul a făcut, de-atunci, turul internetului. Tot de-atunci, părerile pro și contra gestului fostbalistului nu au încetat să curgă în hăul interneților.
Chiar așa: este, până la urmă, gestul lui Cristiano atât de grav? Depinde pe cine întrebi! Dacă-i întrebi pe cei de la Coca Cola, or să-ți zică că o scădere a acțiunilor companiei nu-i tocmai de ‘colea. Pe de altă parte, tot Coca Cola este brand-ul ăla care a reușit să stea vânjos pe piață din 1886, până în prezent. Nu le-aș plânge de milă prea tare! Tot ei sunt cei care l-au inventat pe Moș Crăciunul îmbrăcat în roșu, așadar, cu siguranță vor găsi ei cât de curând un nou chichiț de marketing și de data aceasta, după ce Ronaldo le-a aplicat palma asta grea peste ceafă.
Dacă-i întrebi pe „producătorii” de apă plată (cu sau fără lămâie), aceștia vor spune un mare „nu mă bag, boss”, în timp ce-și freacă palmele a bucurie, pe sub mesele UEFA. Nu chemați încă lăutarii, băieți! Moș Crăciun în roșu, da? Plus multe alte reclame iconice care au rămas în memoria colectivă a populației din întreaga lumea, ani de-a rândul!
Sigur, dacă Cristiano Ronaldo s-ar fi născut peste vreo sută de ani și ar fi făcut eroicul gest atunci, poate ar fi avut șanse reale să convingă un sengement important al populației, întru practicarea traiului sănătos, fără zahăr și acid. În 2021? Uitați-vă puțin în jurul vostru! Băieții ăștia de la cola nici măcar nu mai au nevoie să se adverteze pe garduri! Așa de bine bazați sunt. Să ziceți sărumâna că s-au băgat, pentru că ei de reclamă nu mai au nevoie de vreo șaptezeci de ani!
Să vedem, împreună, marele gest al lui Cristiano Ronaldo, cel plesnitor de sănătate:
Ipocrizia, mama ei de ipocrizie
Cu foarte puțin timp în urmă, același Ronaldo se fotografia alături de un trofeu Bud (bere, pentru necunoscători). Cum ar veni, nu beți cola care are zahăr, acid și alte chimicale, dar beți cu încredere bere, care are acid, alcool și alte chimicale.
Nu vă impacientați! Cu siguranță n-a băut berea! Pătrățelele de pe abdomen o confirmă. Berea a fost băută, mai apoi, de suporterii lui, cei care pot supraviețui liniștiți și cu burta bere la purtător. Și nu, nu cred că l-a obligat nimeni pe fotbalist ca de data aceasta chiar să ia o dușcă de cola. Tot ce trebuia să facă era să-și închipuie că respectivele sticle sunt doar niște bibelouri uitate pe tejghea de-o pensionară zeloasă.
Deci? Cine are dreptate? Pe de-o parte, într-o lume ideală, chitită pe promovarea strictă a unui stil de viață sănătos, Ronaldo ar putea avea dreptate. Însă cum nu suntem în acea lume idilică, înclin să cred că dreptate este, totuși, de partea brand-urilor care sponsorizează competițiile sportive.
În mod sigur, Ronaldo uită că salariile sportivilor sunt plătite (măcar parțial) și un pic indirect, de mărcile alea enervante care apar pe panourile din spatele sportivilor, la conferințele de presă, pe tricourile oficiale sau chiar pe mese. În plus, într-o lume nu chiar atât de idilică, însă măcar corectă, contractele semnate cu sponsorii ar trebui respectate. Dacă nu de teama represaliilor juridice, pentru că tu ești Ronaldo, ești bogat și-ți permiți să fii târât prin săli de judecată (cu toate că ești bogat și pentru că cineva, la un moment dat, a plătit ca tu să poți continua să performezi), măcar pentru onoarea unei înțelegeri.
Rămâne de văzut dacă UEFA va percuta, ori pe viitor va suge bani strict de la companiile care vând pătrunjel și smoothie-uri de ananas cu mărar și avocado.
Citește și: Ziua Cârtiței: autoritățile cască ochii mari, a mirare, în fiecare an, de „inundații”