Ionuț Dolănescu a reacționat după ce fratele său, Dragoș a scos la vânzare casa părintească pe care a câștigat-o în instanță, după un proces de peste opt ani, potrivit Antena Stars. Mai mult, acesta a precizat că din punctul său de vederem caracterul lui Dragoș nu mai reprezintă nimic pentru el.
Dragoș a vândut casa de la Sinaia, moștenirea de la Ion Dolănescu, cu jumătate de milion de euro, considerând că este prea costisitor să investească în recondiționarea imobilului. Fapt care nu l-a lăsat fără replică pe Ionuț Dolănescu, care deși spune că nu îi poartă ranchiună fratelui, consideră că ar fi meritat mai mult respect, dar și dreptul de a sta în casa părinților.
„Războiul dintre noi s-a încheiat. Averea s-a împărțit în mod egal și legal. Asta nu schimbă cu nimic relațiile între noi. Caracterul lui vizavi de mine, cel pe care l-a târât prin tribunale mai bine de opt ani de zile, caracterul lui este nul pentru mine. Nu sunt supărat pe nimeni, nu am nimic de împărțit cu nimeni. Ar trebui ca Dragoș să aibă mai mult respect față de mine care sunt fratele mai mare. Am și plătit o sumă usturătoare de 100.000 de euro. Eu mi-am plătit dreptul de a sta în casa părinților”, a declarat Ionuț Dolănescu, la Antena Stars.
Dragoș Dolănescu a intrat în posesia vilei din Sinaia, în 2017. Chiar dacă nu are probleme financiare, Dragoș a a precizat că recondiționarea imobilului nu ar fi cea mai bună investiție, motiv pentru care a decis să îl scoată la vânzare și nu la un preț mic, având în vedere zona, doar 500.000 de euro.
„Nu pot păstra vila din Sinaia, este degradată, mi-ar trebui în jur de 100.000 de euro ca să o aranjez, nu am acești bani, așa că am scos-o la vânzare în urmă cu 6 luni. Deja am persoane interesate”, a declarat Dragoș Dolănescu, citat de Antena 3.
Citește și: Cristian Țânțâreanu și-a împărțit averea