Parlamentarii încurajează mersul la grădiniță și alocă bani pentru copiii înscriși în învățământul preșcolar. Un proiect de lege iniţiat de PSD prin care statul asigură finanţarea de la buget şi pentru copiii înscrişi la grădiniţă, cu vârsta între doi şi trei ani, a fost adoptat de Senat, în calitate de for decizional și va ajunge pe biroul președintelui Klaus Iohannis pentru promulgare.
În expunerea de motive a iniţiative legislative este argumentat faptul că multe grădiniţe nu au finanţarea asigurată şi pentru această categorie de copii.
„În acest moment există un număr mic de creşe, de obicei în oraşele mari, în timp ce în marea majoritate a localităţilor ele sunt practic inexistente. Sunt părinţi care au copii cu vârsta între doi şi trei ani, dar nu au la cine să apeleze pentru a supraveghe aceşti copii, atunci când sunt la muncă.
În aceste condiţii, părinţii au fost nevoiţi să apeleze la grădiniţe şi să accepte înscrierea copiilor în învăţământul preşcolar, dar conform actualelor prevederi ale Legii educaţiei naţionale, pentru aceşti copii nu se asigură şi finanţarea pentru că nu au împlinit vârst ade trei ani.
Prin acest proiect de lege se propune, practic, asigurarea finanţării de bază corespunzătoare, de la bugetul de stat, în baza costului standard per preşcolar stabilit prin hotărâre a Guvernului. Conform datelor Ministerului Educaţiei şi Cercetării numărul acestor copii este destul de mic, iar impactul bugetar este nesemnificativ, putându-se acoperi sumele necesare din actualul buget al MEC”, se arată în expunerea de motive.