Trei dintre cele mai mari nume ale sportului românesc, Simona Halep, Gheorghe Hagi și Ion Țiriac au ținut să transmită o serie de mesaje în scopul responsabilizării populației. Cum pandemia de COVID-19 pare să nu ne dea pace, numărul de infectări zilnice ajungând să atingă cote astronomice, mesajele celor trei vin în sprijinul respectării normelor de distanțare socială, îndemnând la purtarea măștii de protecție în spațiile închise sau cele aglomerate.
Gică Hagi vrea și fotbal, vrea și responsabilitate
„Trebuie să ne adaptăm. Omul e făcut să se adapteze la orice condiție. Să muncim în continuare, dar să respectăm regulile. Vreți să fiți haiduci, dar respectați regulile și principiile foarte clare. Să vedem iar suporterii în tribune. Să respecte regulile, iar noi să jucăm fotbal în continuare. Respectă regulile! Ai grijă de tine, pune-ți masca!”, a afirmat Gică Hagi la Antena 1.
Simona Halep ne amintește despre datoria pe care o avem către sine, însă și către cei apropiați nouă
În egală măsură, marea tenismenă, Simona Halep a făcut un apel către populație, îndemnându-i pe cetățeni să continue să poarte măști de protecție, întrucât acestea pot salva atât viețile noastre, cât și viețile celor din jurul nostru.
„Haideți să fim responsabili! Să avem grijă de noi și de cei din jurul nostru”, a fost mesajul Simonei Halep.
Nici Ion Țiriac nu a rămas indiferent situației și a declarat: „Respectați regulile. Mențineți distanța și purtați masca”, a transmis, la rândul său, Ion Țiriac.