După ce, noaptea trecută, echipa Primăriei Sectorului 5 a fost prezentă în stația de metrou de la Izvor, unde au fost demolate toate chioșcurile ilegale construite în incintă, în cursul acestei nopți, acțiunea de demolare a continuat la stația de metrou de la Eroilor.
Și de această dată, de demolarea chioșcurior amplasate ilegal s-a ocupat SC Infrastructura S5 SA, firmă subordonată Consiliului Local al Primăriei Sectorului 5. Acțiunea a început la ora 23:00, adică ora la care metroul bucureștean se închide, și s-a terminat aproape de orele dimineții. Acțiunea de demolare a decurs fără incidente. chioșcurile fiind de această dată golite de foștii proprietari.
Reamintim că, noaptea trecută, edilul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, a fost prezent la acțiune, așa cum se întâmplă de fiecare dată când este necesar. Mai mult, edilul a glumit în fața jurnaliștilor, declarând că a venit ca să-și revendice jumătatea de stație de la metrou, amintind de controversa iscată de stenogramele discuției dintre acesta și liderul sindical, Ion Rădoi. „Am venit să îmi iau şi eu jumătatea aia de staţie întreagă, să îmi pun şi eu chioşcurile noi. O să fac cerere domnului ministru, bineînţeles, sau celor de la Metrorex, nu-i bai. Seară bună, băieţi!”, a spus Piedone.
Reamintim că atât liderul sindical, Ion Rădoi, cât și administratorul unei societăți comerciale, au fost puși sub control judiciar, după ce au fost audiați timp de mai multe ore. Amândoi sunt anchetați de „folosire a influenței sau autorității de către o persoană ce deține o funcție de conducere într-un sindicat, în formă continuată”. Rădoi a fost acuzat inclusiv de două fapte de șantaj. În plus, firma sindicatului este bănuită că ar fi încasat ilegal din chirii, în ultimii doi ani, peste două milioane de euro.