Încă o performanță notabilă a bibliotecarului Avram Iancu, acesta devenind primul român care a traversat înot Canalul Bristol, din Marea Britanie, fiind așteptat de câteva zeci de români la terminarea cursei, potrivit g4media.ro.
Ce mesaj a transmis Avram Iancu
Anunțul a fost făcut de către acesta, pe pagina lui oficială de Facebook Avram Iancu a început traversarea Canalului Bristol joi dimineaţa, pe un traseu stabilit între localităţile Glenthorne şi Porthcawl, fiind respectate regulile de marathon swim. Avram Iancu a fost supravegheat de Bristol Channel Association, o organizație care monitorizează înotul în acest canal. Avram Iancu a apreciat că traversarea Canalului Bristol, pe o distanță de 28 de kilometri, va fi dificilă din cauza temperaturii scăzute a apei, dar şi a efortului continuu care va trebui făcut.
Avram Iancu, bibliotecarul din Petroșani, a obţinut titlul de „Performance of the Year” din partea Organizaţiei Mondiale de Înot în Ape Deschise – World Open Water Swimming Association (WOWSA)
Bibliotecarul a reuşit anul trecut să înoate 26 de kilometri împotriva curentului pe Dunăre, într-un timp de 18 ore şi 30 de minute, care reprezintă un record mondial.
„În urmă cu două luni eram în spital, internat prin secţia de primire urgenţe, iar astăzi (joi – n.r.) am trecut înot din Anglia în Ţara Galilor, traversând Canalul Bristol. Odată cu această performanţă sunt onorat să devin primul român care traversează celebrul canal, care are curenţi marini deosebit de puternici. Sunt, de asemenea, onorat să constat că această traversare a făcut ca inimile românilor din Ţara Galilor şi Anglia să rezoneze cu această acţiune românească. Mulţumesc tuturor pentru implicare şi, mai ales, celor aproximativ 50 de români care m-au aşteptat la final. Sunt foarte bucuros să constat că printre ei s-a aflat şi reprezentantul Ambasadei României în Regatul Unit, dl. Mihai Ioan, Consulul Onorific al României în Ţara Galilor, dna Diana Stroia şi dna Gabriela Ferguson”, a declarat Avram Iancu.
Popcorn sau pufuleți? Ce spun nutriționiștii despre cea mai sănătoasă alegere