Sorin Grindeanu

Proaspăt reîntors în PSD, Sorin Grindeanu a participat și el la CEX-ul de numire în funcție a lui Marcel Ciolacu. Grindeanu a vorbit, în mod deosebit, despre guvernarea PNL și despre presupusele „cumetrii” din funcțiile publice, practică des întâlnită la liberali, potrivit lui Grindeanu.

Grindeanu: „Vreau să fiu din nou mândru că sunt pesedist”

”Când m-am înscris în PSD acesta era un partid apreciat de toată lumea. Indiferent de criticile împotriva noastră, toți recunoșteau un lucru: PSD știe să administreze cel mai bine România. Sunt mândru că PSD a guvernat bine, Guvernul meu și Guvernul de după au avut cea mai mare creștere economică.

Știu că oamenii buni din PSD sunt în continuare aici și știu că au fost marginalizați în trecut. A fost o greșeală a celor care conduceau partidul atunci, dar nu este cazul să mai scormonim trecutul. Trebuie să privim către viitor și trebuie să vedem faptul că avem oameni foarte buni, oameni buni specialiști, am avut un program foarte bun de guvernare și, dacă nu mă înșel, toți cei care au lucrat la acel program de guvernare sunt în continuare în echipa noastră. Este timpul să arătăm că PSD știe cel mai bine să administreze țara. Urmează alegerile locale și avem cei mai buni primari, altfel nu s-ar mai chinui atât să îi fure cei de la PNL. Cei care pleacă acum nu vor mai fi oameni politici respectați, în PSD sunt oameni cu coloană vertebrală și nu se apleacă la mâna de arginți oferită de guvernare.

Ne acuză cei de la PNL că provocăm instabilitate. Este o minciună! Acum este cea mai mare instabilitate, acum este haos! Oamenii stau în fața spitalelor, au dormit toată vara și cu 3 săptămâni înainte de începerea școlii s-au trezit că vor digitalizarea școlii. Au bulversat copiii și părinții. Doar miniștrii lor cred că se întâmplă lucruri fantastice!

Vă spun cu toată încrederea: PSD nu va mai vota niciodată un Guvern PNL! Domnule Orban, în curând veți redeveni cel mai cunoscut șomer din România!

PSD are 3 garnituri de miniștrii foarte buni. Imediat după trecerea moțiunii de cenzură vom prezenta echipa și programul de guvernare. PSD are cele mai bune soluții, avem cei mai buni profesioniști, avem cei mai mulți profesori, acești oameni trebuie aduși în față. Este momentul unei revoluții în politica noastră de cadre! Nu trebuie să mai aducem în față oameni cărora le cade pălăria funcției peste ochi.”, a declarat Sorin Grindeanu, în CEX-ul PSD.

Citește și: Firea, la CEX: „ Eu cred că trebuie să ne luăm viitorul în propriile mâini”

#News