Frații Tate au fost reținuți în urma audierilor care au durat pe parcursul întregii zile. Este a doua oară când aceștia sunt reținuți, de data aceasta pentru noi acuzații: grup infracțional organizat, trafic de minori, trafic de persoane, act sexual cu un minor și influențarea declarațiilor. Procurorii vorbesc de peste 30 de victime. Procurorii DIICOT au facut percheziții la casa din Voluntari a fraților Tate, potrivit g4media.ro.
Acuzațiile în dosar sunt de trafic de minori, act sexual cu un minor, trafic de persoane și grup infracțional organizat. Cei doi milionari britanici au fost audiați.
În afară de cei doi frați au mai fost reținuți Alex Stanciu, Alex Donea, Georgiana Naghel și Luana Radu. Avocații fraților Tate au spus într-o declarație scurtă că s-a dispus măsura reținerii pentru 24 de ore și urmează să afle dacă procurorii vor cere arestul preventiv pentru 30 de zile sau arestul la domiciliu. Reamintim, noi descinderi au avut lor miercuri dimineață la domiciliul fraților Tate, iar perchezițiile se referă la noi acuzații de: grup infracțional organizat, trafic de minori, trafic de persoane, act sexual cu un minor și influențarea declarațiilor. Ancheta de miercuri ar fi fost demarată în urma unor noi plângeri.
La ieșirea de la audieri frații Tate s-au declarat revoltați de acuzațiile care li se aduc, spunând că acestea au fost „inventate” si că „nu există dovezi”.
În iunie 2023, fraţii Tate au fost trimişi în judecată pentru constituirea unui grup infracţional organizat și trafic de persoane. Atunci procurorii au descoperit că mai multe femei ar fi fost exploatate sexual, mai exact ar fi fost ținute cu forța în locuințele lor și obligate să facă videochat după ce ar fi fost racolate prin metoda Loverboy.În afară de cei doi frați au mai fost reținuți Alex Stanciu, Alex Donea, Georgiana Naghel și Luana Radu. Avocații fraților Tate au spus într-o declarație scurtă că s-a dispus măsura reținerii pentru 24 de ore și urmează să afle dacă procurorii vor cere arestul preventiv pentru 30 de zile sau arestul la domiciliu.
Reamintim, noi descinderi au avut lor miercuri dimineață la domiciliul fraților Tate, iar perchezițiile se referă la noi acuzații de: grup infracțional organizat, trafic de minori, trafic de persoane, act sexual cu un minor și influențarea declarațiilor.
Ancheta de miercuri ar fi fost demarată în urma unor noi plângeri. La ieșirea de la audieri frații Tate s-au declarat revoltați de acuzațiile care li se aduc, spunând că acestea au fost „inventate” si că „nu există dovezi”. În iunie 2023, fraţii Tate au fost trimişi în judecată pentru constituirea unui grup infracţional organizat și trafic de persoane. Atunci procurorii au descoperit că mai multe femei ar fi fost exploatate sexual, mai exact ar fi fost ținute cu forța în locuințele lor și obligate să facă videochat după ce ar fi fost racolate prin metoda Loverboy.
Înșelătorie online cu carduri de transport public în municipiile din România