Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru a reamintit că este nevoie de efortul fiecăruia în parte pentru a trece cât mai bine și cât mai repede peste perioada de criză medicală în care ne aflăm, în contextul pandemiei cu noul coronavirus, dacă „vom avea carantină sau nu”.
Aflat la Cluj, Tătaru spune că depinde de români dacă va fi nevoie sau nu de o nouă perioadă de carantină. În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 1.059 de cazuri noi de COVID-19, din aproape 22.000 de teste, cu o rată de infectare sub 5%, una dintre cele mai mici din ultimele luni.
Cu zile la rând în care au fost peste 1.500 de cazuri noi, ministrul este încă optimist. „Eu spun să nu ne gândim la previziuni sumbre. Să ne gândim că fiecare dintre noi trebuie să respectăm precauțiile. Evaluarea școlii o putem face la sfârșitul lunii septembrie, începutul lunii octombrie. Evaluăm cele 7 și apoi cele 14 zile de la începutul școlii. Cred că trebuie să ne gândim în primul rând la reguli, să respectăm aceste reguli. Suntem totuși într-un an pandemic pe care trebuie să îl gestionăm, un an diferit față de alți ani. Am avut un început de an diferit, vom avea și scrutin electoral diferit”, a declarat Tătaru.
Vom avea sau nu carantină, depinde de fiecare în parte
În ceea ce privește o posibilă carantinare, chiar și parțială, ministrul Sănătății a precizat că sunt luate în calcul mai multe scenarii.
„Noi avem în evaluare orice scenariu. Întâi trebuie să respectăm regulile și precauțiile. Haideți să gândim ce putem face că să nu avem o creștere a numărului de cazuri. Haideți să vedem ce putem face pentru a menține un platou după o lună grea și să ajungem pe o pantă descendentă. Cred că ține doar de noi dacă vom avea un lockdown (n.r. carantină) sau nu. Din punctul meu de vedere și al Ministerului Sănătății, atâta timp cât suntem vigilenți, respectăm niște reguli, avem acțiuni concrete în unitățile sanitare – dar repet ce spuneam de multe ori: nu în spitale se tranșează această pandemie, se tranșează în prespital”, a menționat ministrul, potrivit Digi 24.
În România, de la începutul pandemiei au fost 114.648 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus, 92.169 de pacienți au fost declarați vindecați, iar 4.503 de persoane diagnosticate au decedat.
Citește și: Medicii, despre alegerile de duminică. Votul fără risc