Vot Senat

Parlamentul a votat marți majorarea pensiilor cu 40%, amendament susținut de PSD la legea rectificării bugetare. De asemenea, potrivit modificărilor făcute în comisiile de specialitate și adoptate de plen, ar trebui majorate și salariile profesorilor din acest an, iar autoritățile locale ar urma să primească mai mulți bani. Au fost 242 de voturi pentru, modificările fiind susținute de PSD, ALDE, Pro România și UDMR.

Deputatul PNL Gabriel Andronache a solicitat, în plenul reunit de marți, 22 septembrie, al Parlamentului, ca proiectele de lege prin care este aprobată rectificarea bugetară pe acest an să fie retrimise la comisiile reunite de buget-finanțe pentru a fi adoptat un alt raport, deoarece cel deja aprobat încalcă prevederile legislative și inclusiv Constituția.

Cererea PNL a fost respinsă cu 225 voturi „împotrivă”, 175 „pentru”, șase abțineri și 11 aleși nu și-au exprimat votul.

Altfel, PNL a anunțat că va contesta la Curtea Constituțională legea. Rectificarea bugetară a fost adoptată de plenul reunit al Parlamentului în forma dorită de PSD.

https://www.facebook.com/watch/?v=645711356381989&extid=0lNGl6eBmXDSp0Mi

„Cred că prin decizia pe care a avut-o PSD azi de a se opune retrimiterii la comisii, în condițiile în care colegul Andronache a prezentat viciile de fond semnalate, sunt consternat de faptul ca înainte cu câteva zile de alegerile locale ați luat decizia care aruncă în aer României. Numele tău PSD e iresponsabilitate. Doriți să transformați România în Grecia, iar apoi să spuneți că de vină sunt liberalii. E un demers politic care nu ține cont de faptul că România e în pandemie, de faptul că am avut cheltuieli enorme pe pandemia sanitară, având în vedere că dvs ați lăsat depozitele cu zero stocuri și medicamente și faptul că aruncați România pe marginea prăpastiei doar pentru a obține câteva voturi în plus”, a declarat Florin Roman, liderul deputaților liberali.

„Nu vom arunca țara în aer”

„Nu îmi vine să cred că suntem astăzi iar aici și discutăm din nou acest lucru. M-am uitat la rapoarte, ca senator și apoi ca ministru de Finanțe și am văzut că raportul comun al celor două comisii nu există nici acum o sursă de finanțare de unde să vină această creștere a punctului de pensie. Am zis că poate era în legea originară și acolo se arată pentru anul acest trebuie alocate 248 miliarde lei și 58 miliarde lei pentru anul viitor, dacă punctul de pensie ar fi majorat cu 40%.

Legea a fost făcută fără surse de finanțare. Totuși am reușit să facem o creștere a punctului de pensie și am reușit să creștem și alocațiile cu 20%, chiar dacă și acolo nu a fost trecută nicio sursă de finanțare. Aș vrea să mergem la documentul prezentat de ministrul de Finanțe în Guvernul Dăncilă, după întâlnirea cu FMI, care arată că această creștere se poate face pe reducerea drastică a investițiilor publice. Ne vom opune și garantăm românilor că nu vom arunca țara în aer”, a spus și ministrul de Finanțe, Florin Cîțu.

Punctul de pensie a fost majorat de la 1 septembrie cu 14 la sută, de la 1.265 de lei la 1.442 de lei, deși inițial, potrivit prevederilor legale trebuia majorat cu 40% (până la 1.771 de lei).

Citește și: Tăriceanu, despre pensii: „Nu v-au dat 14% în plus la pensie, ci v-au furat 26%”

#News