În cursul acestei dimineți mascații au efectuat, sub supravegherea procurorilor, în jur de 74 de percheziții la diferite adrese pentru a prinde în fapt un grup infracțional ce era bănuit că s-ar fi ocupat cu contrabandă de țigări, trafic de droguri și înșelăciune. Toate persoanele percheziționate sunt bănuite că ar face parte din același grup infracțional organizat. În cadrul acțiunii s-a vizat recuperarea prejudiciilor. Persoanele aflate sub anchetă vor fi duse la audieri, în vederea luării măsurilor legale.
„Astăzi, Poliţia Română efectuează 74 de percheziţii domiciliare pentru combaterea infracţionalităţii, tragerea la răspundere a persoanelor implicate în comiterea de fapte penale şi protejarea comunităţii de activităţile ilegale. Percheziţiile sunt efectuate sub supravegherea procurorilor de la unităţile de parchet competente, în cadrul unor dosare penale în care se fac cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, contrabandă cu ţigări, trafic de droguri şi înşelăciune”, anunţă Poliţia Română.
Aceste acțiuni sunt luate în urma deciziei Ministerului de Interne de a lua toate măsurile necesare pentru combaterea infracționalității de orice fel.
Citește și: Înregistrare Rise Project. Interlopul „Câine” vorbește despre Nicușor Dan